Rămâi conectat

Politică Administrație

Vasile Blaga, la Alba Iulia: Sprijinim Guvernul Cioloș, dar vrem să depolitizeze administrația

Dragoş Suciu

Publicat

în

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, fiind prezent la lansarea candidaților PNL din județ la alegerile locale, că liberalii sprijină în continuare Guvernul Cioloș, dar solicită să depolitizeze administrația.

Vasile Blaga01

Blaga a afirmat, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, în fața a aproximativ 600 de liberali, că partidul pe care îl conduce sprijină Guvernul Cioloș, dar îi cere ca până la terminarea mandatului să depolitizeze administrația.

”Avem nevoie de un guvern condus de PNL-iști. Un guvern în care în sfârșit PNL-ul să fie vioara întâi. Astăzi sprijinim un guvern. Aș spune că îl sprijinim cam necondiționat. Împreună cu doamna Gorghiu, cu ceilalți colegi, premierului desemnat, Dacian Cioloș, i-am spus că-l sprijinim. Nu vrem nimic doar să depolitizeze administrația și azi îl sprijinim cinstit. Noi nu suntem pesediști, noi nu suntem Dragnea, care să spună că este în Opoziție când are tot în țara asta în administrație, are și un fost coleg de-al lui vicepremier, are aproape toți secretarii de stat, aproape toți șefii de agenții. Are tot pe verticală în deconcentrate și pesedistul spune că este în Opoziție. Noi unde suntem, după teoria aceasta? Îl sprijinim rugându-l ca în timpul care a mai rămas, totuși, să depolitizeze administrația. Nu ne dorim altceva decât alegeri corecte”, a afirmat Blaga.

Copreședintele PNL a adăugat că liberalii vor fi cei care ”vor deconta actuala guvernare”.

”Multă atenție la câte un ministru pentru că cei care vor deconta actuala guvernare vom fi în primul rând noi, PNL-ul. Aceasta este percepția publică și de aceea dorim mult succes acestui guvern, iar celor care nu fac față domnul Cioloș să-i mai trimită și pe acasă”, a conchis Blaga.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj.  Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea