Valeriu Gheorghiță, cifre îngrijorătoare pentru luna septembrie: „Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi”
Valeriu Gheorghiță, coordonatul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat faptul că numărul cazurilor de COVID-19 ete în creștere în ultimele două săptămâni, în special în rândul tinerior. Deși este o creștere lentă, medicul avertizează că numărul cazurilor zilnice ar putea depăși numărul de 1.500 la jumătatea lunii septembrie, în cazul în care românii nu se vor vaccina.
„În ultimele două săptămâni se constată o ușoară creștere a mediei cazurilor pe fiecare săptămână. Practic dacă ne uităm în ultimele două săptămâni, pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri. Există categoric un trend ascendent la nivel național, chiar dacă în valoare absolută e vorba de un număr mic de cazuri”, a spus Gheorghiță.
„Pe lângă această creștere lentă, pe care am observat-o și la celelalte valuri, la un moment dat urmează o creștere exponențială. În perioada următoare observăm o creștere progresivă, lentă, a numărului de cazuri, însă această predicție ne arată că e posibil, la jumătatea lunii septembrie, să ajungem la un număr mult mai mare de cazuri. Mai ales că nu avem încă un prag de imunitate colectivă atins la nivel național”, a adăugat el.
„Sunt județe, inclusiv Municipiul București, unde rata de imunizare colectivă este peste 60%. Cu toate acestea, avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată, ceea ce ne expune unui risc crescut de îmbolnăviri și de a dezvolta forme severe și de decese”, a mai spus medicul.
Întrebat la câte cazuri zilnice am putea ajunge la jumătatea lunii septembrie, Gheorghiță a răspuns: „Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi, însă acest lucru depinde foarte mult de numărul de persoane care vor fi imunizate până la acel moment. Și aici, când vorbim de imunizare, ne referim la vaccinare”.
„Avem încă suficient timp ca până la acel moment să creștem numărul de persoane vaccinate, să recuperăm din acest deficit, însă toate aceste lucruri țin de noi. Ține de fiecare, așa cum își estimează riscul de îmbolnăvire, însă în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, trebuie să luăm în calcul nu doar protejarea sănătății noastre, ci și a celor din jurul nostru”, a mai spus Gheorghiță.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Care sunt taxele discutate de România cu Bruxelles-ul: TVA 21% de la 1 august 2025, cotă redusă doar de 11%, creşteri de accize, impozit suplimentar de 4% pe cifra de afaceri pentru bănci. Din 2026, impozit pe dividende de 16%
Care sunt taxele discutate de România cu Bruxelles-ul: TVA 21% de la 1 august 2025, cotă redusă doar de 11%, creşteri de accize, impozit suplimentar de 4% pe cifra de afaceri pentru bănci. Din 2026, impozit pe dividende de 16% Guvernul a discutat o variantă de ultim set de măsuri cu Comisia Europeană, care prevede […]
Economistul Radu Georgescu: Economia României va reveni la nivelul normal dinainte de 2018. Toate bulele se vor sparge: imobiliare, bursă
Economistul Radu Georgescu: Economia României va reveni la nivelul normal dinainte de 2018. Toate bulele se vor sparge: imobiliare, bursă În ultimii 8 ani, România a făcut toate greșelile economice, fiscale și monetare posibile, fiind la un pas de a fi pusă în Junk, scrie economistul Radu Georgescu. Acesta consideră că economia este bau-bau-ul României, […]
Bogdan Glăvan: „Creșterea masivă a fiscalității nu are rațiune economică” „Creșterea masivă a fiscalității nu are rațiune economică”, subliniază profesorul de economie Bogdan Glăvan. Citește și: Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” „Dacă toată lumea este de acord că deficitul bugetar a explodat […]