UPDATE: Dorinel Bumb, angajat al Finanțelor Publice Alba, arestat pentru luare de mită – A fost prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de lei
Un angajat al Finanțelor Publice Alba a fost reținut, luni, fiind prins în flagrant după ce a pretins suma de 3.000 de lei mită unei avocate pe care a controlat-o în 2015.
UPDATE 1: Persoana reținută se numește Dorinel Bumb, are 46 de ani și este originar din Albac. Avocata pe care a controlat-o este din Sebeș.
UPDATE 2: Marţi , 4.10.2016, Tribunalul Alba a admis propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba de arestare preventivă a inculpatului B. D. pe o perioadă de 30 zile, de la data de 04.10.2016 până la 02.11.2016, inclusiv. Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă, a fost atacată cu contestaţie de către inculpat. Competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Curţii de Apel Alba Iulia.
UPDATE 3: ”Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus reţinerea suspectului BUMB DORINEL, referent în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba, în vârstă de 46 ani, pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 03.10.2016, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. La data de 04.10.2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aceeaşi dată, urmare propunerii formulate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile”, precizează reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
––––––––––––––-
Un referent în cadrul Administrației Finanțelor Publice Alba a fost prins, luni, în timp ce primea suma de 3.000 lei de la un denunțător, pentru a nu-și îndeplini corespunzător atribuțiilor de serviciu exercitate cu ocazia unei inspecții fiscale efectuată la un cabinet de avocatură în anul 2015, se arată într-un comunicat de presă trimis de Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Alba.
”La aceeași dată, procurorul de caz a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 de ore față de suspectul B.D., sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă”, se mai arată în comunicat.
Denunțul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, iar ofițerii S.J.A. Alba au efectuat mai multe acte procedurale în cauză, în baza delegărilor dispuse de procurorul de caz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România
Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România Călin Georgescu a scapat de măsura controlului judiciar după ce Tribunalul București a luat această decizie în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Ca urmare a acestei decizii, Călin […]
FOTO | Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare
Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare O echipă de medici, condusă de dr. Mihai Nemeți, medic primar de chirurgie vasculară, a realizat o nouă intervenție în premieră la Spitalul Municipal Blaj. Este vorba despre o procedură endovasculară la nivelul […]
VIDEO | Festivalul „Amare Rroma” 2026 a adus la Sebeș muzică, dans și port tradițional, de Ziua Internațională a Romilor. Elevi și artiști, într-un spectacol al diversității culturale
Festivalul „Amare Rroma” 2026 a adus la Sebeș muzică, dans și port tradițional, de Ziua Internațională a Romilor. Elevi și artiști, într-un spectacol al diversității culturale Festivalul „Amare Rroma” 2026 s-a desfășurat la Sebeș, astăzi, 3 aprilie, începând cu ora 11:00, la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, evenimentul reunind momente artistice, dans, muzică și o expoziție […]