Rămâi conectat

Actualitate

Uniunea Europeană dorește alocarea unui buget de 311 de miliarde de euro destinat relansării economiei în anul 2022

Ziarul Unirea

Publicat

în

Uniunea Europeană dorește alocarea unui buget de 311 de miliarde de euro destinat relansării economiei în anul 2022

Comisia Europeană a propus, marţi, un buget anual al UE pe 2022, în valoare de 167,8 miliarde euro, care va fi completat de granturi cu o valoare estimată de aproximativ 143,5 miliarde euro din cadrul Instrumentului NextGenerationEU, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Capacitatea combinată a acestor două instrumente va mobiliza investiţii semnificative menite să stimuleze redresarea economică, să protejeze durabilitatea şi să creeze locuri de muncă. Se va acorda prioritate cheltuielilor legate de tranziţia verde şi digitală pentru a se asigura că Europa devine mai rezilientă şi este pregătită pentru viitor, scrie Agerpres.ro.

„Propunem astăzi un nivel de sprijin financiar fără precedent pentru a consolida redresarea Europei în urma crizei economice şi sanitare. Vom ajuta persoanele, întreprinderile şi regiunile cele mai afectate de pandemie. Vom investi în rezilienţa şi în modernizarea Europei prin intermediul tranziţiei verzi şi digitale. Principalele noastre priorităţi sunt readucerea Europei pe drumul cel bun, accelerarea redresării sale şi asigurarea faptului că este pregătită pentru viitor”, a declarat comisarul pentru buget, Johannes Hahn.

Proiectul de buget pe 2022, consolidat de Instrumentul NextGenerationEU, direcţionează fonduri către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcţie de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE şi ale partenerilor noştri din întreaga lume. Fondurile vor contribui la reconstrucţia şi modernizarea Uniunii, prin încurajarea tranziţiei verzi şi digitale, prin crearea de locuri de muncă şi prin consolidarea rolului Europei în lume.

Bugetul pe 2022 reflectă priorităţile politice ale UE, care sunt relevante pentru asigurarea unei redresări durabile. În acest scop, Comisia propune alocarea următoarelor sume (ca angajamente): 118,4 miliarde euro sub formă de granturi din instrumentul NextGenerationEU în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (RRF), pentru a atenua impactul economic şi social al pandemiei de COVID-19 şi a face economiile şi societăţile din UE mai durabile, mai reziliente şi mai bine pregătite pentru provocările şi oportunităţile tranziţiei verzi şi digitale; 53,0 miliarde euro politicii agricole comune şi 972 de milioane euro Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime, pentru fermierii şi pescarii din Europa, dar şi pentru consolidarea rezilienţei sectorului agroalimentar şi a sectorului pescuitului şi pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor.

De asemenea, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) ar putea primi încă 5,7 miliarde euro din instrumentul NextGenerationEU, iar alte 36,5 miliarde euro pentru dezvoltare regională şi coeziune, la care se adaugă 10,8 miliarde euro din instrumentul NextGenerationEU în cadrul REACT-EU pentru a sprijini răspunsul în situaţii de criză şi repararea daunelor provocate de criză.

Alte sume prevăzute: 14,8 miliarde euro pentru sprijinirea partenerilor şi a intereselor noastre în lume, din care 12,5 miliarde euro în cadrul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională – Europa în lume (IVCDCI – Europa în lume) şi 1,6 miliarde euro pentru ajutor umanitar (HUMA); 13,1 miliarde euro pentru cercetare şi inovare, din care 12,2 miliarde euro pentru programul emblematic de cercetare al Uniunii – Orizont Europa. Acesta ar putea primi încă 1,8 miliarde euro din instrumentul NextGenerationEU.

CE mai propune 5,5 miliarde euro pentru investiţii strategice europene, din care 1,2 miliarde euro pentru InvestEU în vederea realizării priorităţilor-cheie (cercetarea şi inovarea, dubla tranziţie verde şi digitală, sectorul sănătăţii şi tehnologiile strategice), 2,8 miliarde euro pentru Mecanismul pentru interconectarea Europei în vederea îmbunătăţirii infrastructurii transfrontaliere şi 1,2 miliarde euro pentru programul Europa digitală în vederea conturării viitorului digital al Uniunii. InvestEU ar putea primi încă 1,8 miliarde euro din instrumentul NextGenerationEU; 4,7 miliarde euro pentru componenta „Capitalul uman, coeziune socială şi valori”, din care 3,4 miliarde euro pentru Erasmus+ în vederea creării de oportunităţi de educaţie şi mobilitate pentru cetăţeni, 401 milioane euro pentru sprijinirea artiştilor şi a creatorilor din întreaga Europă şi 250 de milioane euro pentru promovarea justiţiei, a drepturilor şi a valorilor.

Alte 2,1 miliarde euro vor fi alocaţi pentru cheltuieli destinate spaţiului, în special pentru Programul spaţial european, în cadrul căruia vor fi reunite acţiunile Uniunii în acest domeniu strategic; 1,9 miliarde euro pentru mediu şi politici climatice, din care 708 milioane euro pentru programul LIFE în vederea sprijinirii atenuării schimbărilor climatice şi adaptării la acestea, şi 1,2 miliarde euro pentru Fondul pentru o tranziţie justă în vederea asigurării faptului că tranziţia verde aduce beneficii tuturor. Fondul pentru o tranziţie justă ar putea primi încă 4,3 miliarde euro din instrumentul NextGenerationEU; 1,9 miliarde euro pentru protejarea frontierelor, din care 780 de milioane euro pentru Fondul de gestionare integrată a frontierelor (FGIF) şi 758 de milioane euro pentru Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex); 1,9 miliarde euro pentru a sprijini ţările candidate şi potenţial candidate să îndeplinească cerinţele procesului de aderare la Uniune, în principal prin intermediul Instrumentului de asistenţă pentru preaderare (IPA III);1,3 miliarde euro pentru cheltuielile legate de migraţie, din care 1,1 miliarde euro pentru sprijinirea migranţilor şi a solicitanţilor de azil în conformitate cu valorile şi priorităţile noastre.

Nu în ultimul rând, propunerea de buget a CE vizează: 1,2 miliarde euro pentru abordarea provocărilor în materie de apărare şi securitate comună, din care 950 de milioane euro pentru sprijinirea dezvoltării capabilităţilor şi a cercetării în cadrul Fondului european de apărare (FEA) şi 232 de milioane euro pentru sprijinirea mobilităţii militare; 905 milioane euro pentru a asigura funcţionarea pieţei unice, inclusiv 584 de milioane euro pentru Programul privind piaţa unică şi aproape 200 de milioane euro pentru activităţi legate de combaterea fraudei, fiscalitate şi vamă; 789 de milioane euro pentru Programul „UE pentru sănătate” în vederea asigurării unui răspuns cuprinzător în materie de sănătate la nevoile cetăţenilor, precum şi 95 de milioane euro pentru mecanismul de protecţie civilă al Uniunii (rescEU), astfel încât acesta să poată trimite rapid asistenţă operaţională în caz de criză. RescEU ar putea primi încă 680 de milioane euro din instrumentul NextGenerationEU.

De asemenea, o sumă de 600 de milioane euro va fi alocată pentru securitate, din care 227 de milioane euro pentru Fondul pentru securitate internă (FSI), care va combate terorismul, radicalizarea, criminalitatea organizată şi criminalitatea informatică.

Proiectul de buget pe 2022 face parte din bugetul pe termen lung al Uniunii, astfel cum a fost adoptat la sfârşitul anului 2020, şi urmăreşte să transforme priorităţile acestuia în rezultate anuale concrete. Prin urmare, o parte semnificativă a fondurilor va fi consacrată combaterii schimbărilor climatice, în conformitate cu obiectivul cheltuirii unui procent de 30 % din bugetul pe termen lung şi din instrumentul de redresare NextGenerationEU pentru această prioritate de politică.

În urma aprobării deciziei privind resursele proprii de către toate statele membre ale UE, Comisia poate începe acum să adune resurse pentru a finanţa redresarea Europei prin intermediul instrumentului NextGenerationEU.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schimbare importantă la cardurile de sănătate 2024: Anunțul oficial al Casei Naționale de Sănătate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Schimbare importantă la cardurile de sănătate 2024: Anunțul oficial al Casei Naționale de Sănătate Prin intermediul unui ordin semnat de președintele CNAS și publicat în Monitorul Oficial, s-a introdus o nouă regulă referitoare la prelungirea valabilității adeverinței înlocuitoare a Cardului Național de Asigurări de Sănătate până la momentul emiterii cardului duplicat. Citește și: Cardul de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea