Economie
Unde ne plasăm banii în acest an?
Depozitele bancare în lei şi terenurile agricole sunt cele mai sigure investiţii
Primul sfat al specialiştilor este mai degrabă un avertisment: Staţi cât mai departe de ceea ce nu înţelegeţi. „Generic vorbind, trebuie să evităm orice nu înţelegem şi să mergem pe plasamente simple, de bază, de bun-simţ. Indiferent de presiunea mediatică, sfaturi, dacă nu înţelegi fundamentele, nu juca particular”, explică Doru Lionăchescu, partener la casa de investiţii Capital Partners. Astfel, principala sa recomandare pentru investitorii medii, nesofisticaţi, este depozitul în lei la o bancă prezentă pe piaţa autohtonă. „Băncile vor continua să ofere dobânzi real pozitive, semnificativ mai mari decât rata inflaţiei”, spune el. „Indiferent ce s-ar întâmpla cu băncile, depozitele de până la 100.000 de euro sunt garantate de stat”, argumentează acesta.
Caracterul sigur ne aduce la al doilea sfat al specialiştilor: Obişnuiţi-vă cu ideea că niciun activ nu mai poate fi considerat cu risc zero. „Nimic nu mai prezintă siguranţă”, spune Emilian Duca, partener la compania de consultanţă BDO Tax. Nici măcar obligaţiunile de stat, considerate până nu de mult cele mai sigure plasamente, nu mai sunt fără risc.
„Dacă ne uităm în istorie, vedem că statele şi-au permis să intre în default (incapacitate de plată – n.r.), dar niciodată nu au permis colapsul sistemelor bancare”, spune şi Iulian Panait, preşedintele companiei de consultanţă în investiţii KTD Invest. Şi, indiferent cât de „plictisitoare” pot părea la prima vedere, tot depozitele bancare în lei sunt recomandate şi acestea ca fiind cele mai sigure pentru un investitor român mic sau mediu.
lCine nu riscă, nu câştigă
Tonalitatea analiştilor se schimbă la unison atunci când vine vorba de cele mai mari câştiguri. După bine cunoscutul motto „Cine nu riscă, nu câştigă”, aceştia recomandă investiţiile în acţiunile grupurilor bancare europene, tot mai ocolite în ultima perioadă din cauza crizei datoriilor de stat. „Cine riscă acum poate avea randamente de 300-400%”, spune Panait, dând exemplul băncilor ale căror titluri au pierdut până la jumătate din valoare anul acesta. „Randamentele vor fi mereu pe măsura riscurilor”, spune şi Emilian Duca, recomandând pieţele de capital pentru cei care sunt dispuşi să accepte un grad redus de siguranţă pentru câştiguri ridicate.
lÎnapoi la agricultură
În ceea ce priveşte imobiliarele, sfaturile specialiştilor se îndreaptă către terenurile agricole în defavoarea clădirilor de birouri. Produsele de bază şi bunurile alimentare vor creşte semnificativ în 2012, spune Panait. „Piaţa imobiliară s-a umflat în trecut, în boom, iar acum nu poate decât să mai scadă”, crede Duca.
În ceea ce priveşte investiţiile valutare, câteva coordonate par sigure. Problemele cu care se confruntă euro vor continua să ducă la aprecierea dolarului, iar monedele est-europene vor fi afectate de volatilitatea monedei euro şi de factorii interni de risc, precum execuţia bugetară şi evoluţia datoriilor publice. (A.V.)
Economie
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” – orașul Zlatna anunță începerea proiectului Construirea de insule ecologice digitalizate în orașul Zlatna
Comunicat de presă
Orașul Zlatna anunță începerea proiectului cu titlul Construirea de insule ecologice digitalizate în orașul Zlatna, județul Alba, implementat de orașul Zlatna, conform contractului de finanțare nr. C3I1B0122000058 /27.02.2023, finanțat în cadrul componentei 3 – Managementul Deșeurilor a PNRR.
Proiectul se derulează pe perioada cuprinsă între 27.02.2023 și 31.12.2024.
Obiectivul proiectului îl reprezintă construirea de insule ecologice digitalizate în orașul Zlatna.
Rezultatele urmărite prin implementarea proiectului sunt următoarele:
- 9 insule ecologice digitalizate înființate și operaționale;
- 541,00 kg de deșeuri reciclabile colectate separat și reciclate;
- 670,00 kg de deșeuri biodegradabile colectate separat și reciclate.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 442.755,00 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 84.123,45 lei.
Persoană de contact:
Negrea Alexandra Maria
www.primaria-zlatna.ro
0258.856.337
Economie
(P) INTEK 2023 – platformă de inovare, business și networking pentru transformarea industrială
TEHNIC MEDIA vă invită la prima ediție INTEK – singurul târg expozițional din România dedicat transformării proceselor industriale, organizat între 4 și 7 aprilie 2023, la Centrul de Evenimente Lux Divina, Brașov.
INTEK are ca scop aducerea în prim-plan a trendurilor internaționale în materie de automatizare, robotizare și digitalizare, cu un accent deosebit pe aplicațiile practice și soluțiile tehnologice, și va reuni branduri importante, lideri de piață la nivel global și furnizori locali de tehnologie, specialiști din diverse domenii și decidenți din mediul de afaceri.
Evenimentul include o expoziție, în care vor fi prezentate cele mai noi și inovative echipamente și tehnologii dedicate transformării industriale, și mai multe conferințe și prezentări susținute de experți din domeniu, de reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului de afaceri și din învățământul universitar. În cadrul acestora se vor discuta subiecte importante referitoare la noile tehnologii și la impactul lor asupra afacerilor, industriei și societății în general.
„INTEK este o oportunitate unică pentru evoluția afacerilor din industrie. Suntem încântați să aducem la Brașov un eveniment cu o tematică atât de presantă la nivel global: automatizarea, robotizarea și digitalizarea proceselor de producție. INTEK este o platformă excelentă ce oferă specialiștilor interesați acces la instrumente esențiale pentru dezvoltarea afacerilor. Este o ocazie unică pentru a întâlni și discuta cu experți din companiile de top din domeniu și de a explora împreună cu ei cele mai recente tendințe și inovații din domeniile automatizărilor, robotizării și digitalizării, singurele capabile să ajute firmele să rămână competitive și să-și îmbunătățească decisiv eficiența proceselor. Asimilarea în ritm accelerat a tehnologiilor emergente este singura șansă pentru viitorul afacerilor din industrie.”, declară Onuț ILIESCU, Director general TEHNIC MEDIA, organizator INTEK.
Companiile românești au acum oportunitatea, datorită fondurilor disponibile prin PNRR și prin Programele Regionale, să investească în digitalizarea și automatizarea proceselor, prin achiziția de soluții și sisteme care să le sprijine în creșterea eficienței, a productivității și a competitivității la nivel local și regional.
În acest context, INTEK oferă un cadru ideal pentru dezvoltarea de noi parteneriate de afaceri și pentru crearea unor rețele solide de colaborare, fiind un eveniment de referință pentru toți cei care doresc să-și dezvolte afacerile în mod eficient și sustenabil. (mai multe detalii, pe www.intek.ro)
Vino la INTEK, între 4-7 aprilie, la Brașov!
INTEK se bucură de sprijinul: Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM); Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România), Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România (CCIFER), Organizației Patronale din Industria Aeronautică Română (OPIAR), Camerei de Comerț Belgia Luxemburg România Moldova (BEROCC), Clubului Economic German Brașov (DWK), Clubului francofon de afaceri din Brașov (CFAB), Asociației Române de Logistică (ARILOG), Asociației Patronatul Român din industria Electrotehnică (APREL), Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Camerei de Comerț și Industrie Brașov, ICEBERG, FIT – Digital Innovation Hub, EIT Manufacturing, EIT Urban Mobility, ALT Brașov – Cluster pentru inovare și tehnologie, TRANSILVANIA IT CLUSTER și TRANSILVANIA DIGITAL INNOVATION HUB.
Economie
Anunț începere proiect „REFACEREA CAPACITĂȚII DE REZILIENȚĂ A SOCIETĂȚII SPERANTA E.L. SRL”
Comunicat de presă
Societatea SPERANTA E.L. SRL, cod de identificare fiscală 3704230, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J1/112/1993, în calitate de Beneficiar, implementează începând cu data de 10.02.2023 proiectul cu titlul „REFACEREA CAPACITĂȚII DE REZILIENȚĂ A SOCIETĂȚII SPERANȚA E.L. SRL” , RUE 1484, Cod SMIS 160384, în baza contractului de finanțare nr. 973/POC/411/AS încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate.
Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea poziției pe piață a firmei în domeniul transporturilor, dupa pierderea suferite în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.
Rezultatele finale în urma implementării proiectului determinate de atingerea obiectivelor general și specifice sunt:
- Dotarea societății cu mijloace fixe performante, care vor asigura transportul în timpi optimi și la un nivel calitativ superior, optimizării procesului și asigurarea protejării mediului înconjurător în urma utilizării unor mașini prietenoase cu mediul prin reducerea emisiilor poluante.
- Creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate.
- Menținerea locurilor de muncă existente la nivelul anului 2020 în vederea reducerii fluctuației de personal, având un impact pozitiv asupra activității societății deoarece îi oferă stabilitate.
Valoarea totală a proiectului este de 4.318.750,41 lei.
Valoarea totală a finanţării nerambursabile este în sumă maximă de 2.348.697,59 lei, formată din:FEDR/FC/FSE/ILMT: 1.967.409,69 lei și Buget național: 381.287,90 lei, echivalentă cu 65% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Perioada de implementare a proiectului de la data de 10.02.2023, data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 și până la data de 31.12.2023.
Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.
Date de Contact
SPERANTA E.L. SRL
Sediu social: Str. Garii, FN, Localitatea Cetatea de Baltă, județul Alba, România
Reprezentant legal: Natanael NAGY
Telefon: 0744335776
E-mail: [email protected]
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Mesaje de Florii 2023. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
PĂCĂLELI „de ţinut minte” de 1 APRILIE 2023. Eşti pus pe şotii? Vezi cele mai tari FARSE pe care le poţi face cunoscuţilor
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE de 1 Aprilie – Ziua Păcălelilor. Ce SMS-uri şi farse le poţi transmite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Păcăleli și farse de 1 APRILIE – Ziua Păcălelilor 2022: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE şi SMS-URI haioase de 1 APRILIE. Păcăleli, glume şi cele mai tari farse pe care le poţi face prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Mesaje de Florii 2023. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe