Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Un teren de pășunat, motiv de bătaie între doi ciobani din Alba: Lovituri cu picioarele și bâtele într-un sat din Apuseni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Un teren de pășunat, motiv de bătaie între doi ciobani din Alba: Lovituri cu picioarele și bâtele într-un sat din Apuseni

Doi ciobani din satul Cib, județul Alba s-au luat la bătaie din cauza unui teren de pășunat cumpărat de unul din cei doi și pe care celalalt ar fi intrat ilegal.

„Din declarația inculpatului, parte civilă B.B. coroborată cu declarația martorului D. D., rezultă că, în seara zilei de 07.07.2017, inculpatul B. B. s-a deplasat în locul numit „Dealul lui Grilung” pentru a-l ajuta pe martor la activitatea de mulgere a oilor. Cei doi au în păstorire o turmă de oi. Inculpatul A. A. are în păstorire o altă turmă de oi, acesta din urmă aflându-se în conflict cu inculpatul B. B., conflict determinat de suprafața de teren cu destinație de pășunat pentru oi, aspect care rezultă și din declarația inculpatului, persoană vătămată A. A. și a martorului G.G.G.

Coroborând declarația celor doi inculpați cu declarațiile martorului și cu procesul-verbal de confruntare din data de 20.06.2018, rezultă că, după ce martorul și inculpatul B. B. au terminat activitatea de muls a oilor, acesta din urmă a coborât de pe deal și, aflându-se pe drumul de asfalt, în locul numit “Pârâul lui Grilung” pe raza satului Cib, în jurul orei 21:00-22:00, a fost abordat de inculpatul A. A., care s-a deplasat în acea zonă, împreună cu fiul său – martorul G. G. G. cu mașina, cerându-i socoteală cu privire la faptul că, inculpatul B. B. ar fi pătruns cu turma de oi pe care o păstorea pe terenul unde cumpărase inculpatul A. A. pășunatul. În momentul care a urmat, inculpatul B. B. a ridicat bâta pe care o deținea asupra inculpatului A. A. și l-a lovit pe acesta peste mâna stângă, cel din urmă suferind 2-3 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, inculpatul A. A. l-a pus la pământ pe inculpatul B. B. și i-a aplicat acestuia lovituri cu piciorul la nivelul toracelui, acesta din urmă suferind 1-2 zile de îngrijiri medicale”, se arată în actul de sesizare.

Cei doi au fost condamnați de Judecătoria Alba Iulia la plata unori amenzi penale în cuantum de 2.700 pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea