Un teolog clujean, în RĂZBOI deschis cu Arhiepiscopul Irineu! „Întunecat la chip și la minte, tocilar complexat”

Un teolog clujean, în RĂZBOI deschis cu Arhiepiscopul Irineu! „Întunecat la chip și la minte, tocilar complexat”

Teologul clujean Radu Preda a stârnit controverse pe rețeaua de socializare Facebook cu o postare vehementă împotriva arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei, acuzându-l de incompetență, ticăloșie și o serie de apucături controversate.

Preda, cunoscut pentru exprimarea sa neconvențională și directă, a scris un lung text în care aduce critici dure la adresa arhiepiscopului Irineu și povestește despre experiențele sale personale cu acesta.

Preda îl descrie pe Irineu ca fiind „fundamental rău plasat”, sugerând că acesta este în mod fundamental nepotrivit pentru poziția pe care o ocupă în Biserică. El îl caracterizează drept un individ „întunecat la chip și la minte”, un „tocilar complexat” și face referire la presupusele prietenii ale episcopului cu „zurbagii” pe motiv că îi lăudau potența.

În postarea sa, Radu Preda dezvăluie că, în calitate de fost redactor-șef al publicației eparhiale, primea textele arhiepiscopului Irineu, dar că mulți dintre aceștia nu erau citiți. Când a început să le citească, a fost uluit de conținutul lor și a încercat să îi ofere sugestii și refuzări constructive, dar arhiepiscopul a respins toate aceste eforturi, argumentând că „este textul meu” și că el este episcop.

De-a lungul anilor, Preda afirmă că a observat cum Irineu și-a format un cerc de adepți, inclusiv studenți care inițial își doreau să scrie teze de licență sub îndrumarea lui Radu Preda. El susține că acești studenți s-au îndreptat spre arhiepiscop și că, deși nu a simțit un impact personal din acest motiv, a observat că aceștia nu au reușit să obțină realizări notabile în domeniul lor.

Un alt aspect abordat în postare este relația lui Irineu cu un șofer numit Vasile, pe care Preda susține că îl vedea zile în șir așteptând în fața biroului arhiepiscopului, sugerând că acesta ar putea fi implicat într-o schemă mai amplă.

Preda dezvăluie, de asemenea, că a fost implicat în comisia pentru concursurile de intrare în oraș a preoților și că arhiepiscopul Irineu avea apucături care ridicau semne de întrebare cu privire la corupție și simonie în cadrul Bisericii.

În final, Radu Preda povestește despre o întâlnire la aeroport cu Irineu și menționează că acesta l-a surprins cu comentarii nepotrivite cu privire la Sinodul Bisericii.

Postarea integrală:

„VLĂDICA IRINEU NU ESTE UN OM RĂU, ci fundamental rău plasat. Întunecat la chip și la minte, tocilar complexat și prieten al unor zurbagii pe motiv că îi lăudau/laudă potența (sic!), omul acesta este ticălos cu toată ființa.

Nu crede și nici nu știe că greșește, universul lui emoțional fiind din altă zonă, la stânga extremă a emisferei craniene. Ani de zile, la Cluj, l-am cercetat involuntar, fără program și fișă, ci doar așa, în trecere, dar cu memoria mea înfiorător de exactă – mulți mi-au spus că este explicația pentru că vorbesc/citesc zece limbi străine – i-am înregistrat apucăturile. Am putut vedea un anti-intelectual perfect. Când eram redactor-șef al publicație eparhiale primeam de la el, lună de lună, un text. Din respect instituțional, îl puneam cât mai vizibil, adică, după regulile artei jurnalistice, pe pagina din dreapta.

Luni de zile nici nu l-am citit. Când am făcut-o am început să mă întreb ce personaj imposibil este autorul. Cu câteva texte m-am dus într-o seară la Înaltul Bartolomeu, întrebându-l dacă el a citit. Desigur, nu făcuse asta. Atunci i-am citit eu câteva pasaje și am ajuns curând la concluzia exclamativă WTF!

Am încercat să îi spun autorului că teologia lui are o haină publicistică plină de petece, că nu este coerent intelectual și nici „dogmatic”, de pildă, să citezi în aceeași frază Scriptura și pe Voltaire, că supa de legume, ca să aibă gust, oferă fiecărui ingredient dreptul de a se exprima palatin individual. I-am propus chiar refrazări și am pus din partea casei virgulele. Omul, nimic: este textul meu! Plus: eu sunt episcop! Într-o discuție aplicată, enervat de precizia mea filologică, mi-a azvârlit cu sictir: voi, cărturarii! L-am întrebat pe loc dacă se disociază de categoria asta, că așa ar avea un motiv să nu mai scrie, să nu mai mimeze cărturăria, să nu se mai chinuie. Pe scurt, din acea zi nu am mai publicat niciun text al lui. Firește, s-a plâns la Bartolomeu care l-a trimis la… mine. Circ fără animale non-umane.

Cu anii, vedeam tot involuntar ce tip de camarilă își formează: dezaxați și tembeli. Unul sau doi studenți care inițial doreau să scrie lucrarea de licență la mine au virat spre el. Nu am suferit, dar am luat act, respectivii neconfirmând până azi nimănui nimic. Apoi, îl vedeam pe săracul domn Vasile, șoferul, cum stătea afară în dreptul geamului vlădicului, așteptând un semn de plecare. Zile la rând. La început credeam că laicul este dus cu capul, iar apoi am priceput „schema”. Mă miram și treceam nesimțit pe lângă. Nu bănuiam că boala este atât de adâncă. Oricum, ca de obicei, cu mici excepții, cu Bartolomeu, la masă mai ales, nu vorbeam despre oameni, funcții etc. Eram ocupați cu teme mai serioase.

După ce a fost hirotonit minunea de om Vasile (Flueraș) ca al doilea episcop-vicar, cel care îmi era și înainte duhovnic, am asistat la scene de groază. Irineu își ieșise din minți, înjurându-l ca la ușa cortului pe blândul păstor de suflete în ale cărui palme stătea majoritatea suflării dreptmăritoare a Clujului. Un sfânt! Pe cât de mult admiram decizia lui Bartolomeu, pe atât de mult mă disperau apucăturile de psihopat ale lui Irineu. Obsesiv, acesta repeta „ îmi ia strălucirea!”, „îmi ia…”. La un moment dat, l-am oprit și i-am spus de la obraz: Vlădica, sunteți în toate mințile? Răspunsul neașteptat dar corect: Nu! M-am uitat la el cu mila și scârba unui anatomopatolog. Sunteți tembel!, am mai apucat să îi spun, în ciuda faptului că eram în căutarea unui cuvânt mai potrivit.

La un moment dat, fiind implicat ca laic în Consiliul Parohial de la biserica „Schimbarea la Față”, cea cu iconostasul lui Oravitzan și mozaicul lui Rupnik, alăturare pe care am gândit-o și am premeditat-o, Bartolomeu m-a rugat să fac parte din comisia pentru concursurile de intrare în orașe a preoților. Am fost mirat. Dar de unde și până unde? Ei, băiete, este bine să fie acolo și un mic Bartolomeu! E atât de grav? Da, corupție, simonie. Ups! Nu știu dacă am fost eficient, dar după priviri și icneli cred că am stricat câteva târguri irenice. Firește, azi aș putea merge cu anumite dosare la DNA, dar nu o fac. Ca și în cazul golanilor arhierei din Germania, nu îmi urmez inima, ci rațiunea eclesială.

În fine, pe când Bartolomeu era în ultimii ani de viață, Irineu se întorcea de la București. Eu îmi așteptam la aeroport un prieten grec, pe Pantelis Kalaitzidis. Ieșind vlădicul mai repede, s-a înfiripat un dialog. Veniți de la Sinod, nu? Da! Halt, Vă rog să îmi dați voie să spun ce cred: voi, sinodalii, sunteți o clasă de elevi cu dizabilități multiple, dar aveți în Patriarh un diriginte de geniu. Așa-i? Daaa, daaa, daaaa, chiar așa, hâ, hâ! Mă uitam la el și mă întrebam de unde își poate lua un cretin atâta entuziasm. Între timp am aflat.
DETOX!”

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI