Rămâi conectat

Curier Județean

Un tânăr de 22 de ani din Hopârta a lovit un bărbat pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul accidentului. Victima, în vârstă de 61 de ani, a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 31 august .2017, în jurul orei 20.40, poliţiştii din Ocna Mureş au fost sesizaţi de către un bărbat din oraş cu privire la faptul că a fost victima unui accident rutier.

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, iar din primele cercetări efectuate de aceştia a rezultat că C.A., de 61 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce traversa strada Nicolae Iorga, pe trecerea de pietoni, a fost acroşat de un autoturism al cărui conducător auto şi-a continuat drumul.

În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Aiud, pentru îngrijiri medicale.

Ulterior, poliţiştii au identificat  autoturismul implicat şi accident şi pe conducătorul acestuia.

Faţă de G.I.A., de 22 de ani, din comuna Hopârta, şoferul care a comis accidentul, a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș  accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea