Un nou derby pentru campioana din „Mica Romă”! CSM Bucureşti – Volei Alba Blaj, meci ce poate decide, deja, soarta titlului
După victoria realizată în stil de mare echipă la Târgovişte, pentru campioana Volei Alba Blaj urmează o nouă confruntare de foc, un alt derby, „meciul campioanelor”, cum inspirat a fost denumit, în deplasare, cu CSM Bucureşti.
În întâia rundă a returului Diviziei A1 la volei feminin, duminică, 11 noiembrie, de la ora 13.00, se vor duela primele două clasate din ierarhie: liderul invincibil Volei Alba Blaj (32 de puncte) şi CSM Bucureşti, ocupanta locului secund, cu 25 de puncte, ce le are în efectiv pe Jelena Alajbeg şi Alice Kapelovies, foste echipiere ale vizitatoarelor. Fetele lui Darko Zakoc au demonstrat lângă Turnul Chindiei, împotriva unei contracandidate, pe care au umilit-o, scor 3-0, că sunt principalele favorite la adjudecarea campionatului. Iar dacă se vor impune şi în Capitală, atunci putem spune că ştim deja noua şi vechea campioană a României. Miza pusă în joc este imensă, întrucât o victorie la Blajului ar lămuri în proporţie covârşitoare ecuaţia titlului în ediţia 2016-2017.
*”Tigroaicele”, singurele ce au luat punct Blajului
„Tigroaicele”, cum sunt cunoscute echipierele CSM-ului Bucureşti, deţinătoarea Cupei Challenge, sunt singurele din elită care se pot mândri că au smuls un punct Blajului. Era 17 octombrie, runda inaugurală a stagiunii, iar campioana a avut nevoie de „tie-break” pentru a câştiga, în Sala „Timotei Cipariu”, un meci dramatic, în care lipsa de omogenitate a fost evidentă în ambele tabere. „Ne aşteaptă o partidă foarte grea, cu una dintre cele mai puternice echipe din campionat şi poate unul dintre cei mai periculoşi adversari în lupta pentru cucerirea titului. Meciul se anunţă unul pe muchie de cuţit, însă noi sperăm să nu întrerupem seria victoriilor, să mai facem un pas spre îndeplinirea obiectivului”, a declarat preşedintele Sergiu Ştefănescu.
*Şapte victorii la rând pentru Blaj!
5 decembrie 2014, acum doi ani, este data ultimului eşec al grupării blăjene în compania CSM-ului Bucureşti, o confruntare la finele căreia oficialii blăjeni au contestat vehement arbitrajul şi au depus un memoriu la FRV. S-a consemnat atunci întâia înfrângere a lui Darko Zakoc pe banca tehnică a grupării ardelene, dar apoi toate celelalte întâlniri directe ce au urmat, 7 la număr, au fost câştigate de gruparea din „Mica Romă”, care are şi un imens atu moral.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]