Cultură Educație
Un medic veterinar din Alba îşi instruieşte omologii de peste Prut
Dr. Ioan Tătucu, şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, face parte din grupul celor 11 experţi români care îi vor instrui pe medicii veterinari din Republica Moldova. Medicul veterinar albaiulian a fost desemnat ca lector, alături de 4 specialişti ai ANSVSA şi alţi 6 medici veterinari din ţară, în proiectul bilateral intitulat „Continuarea principiului trasabilităţii animalelor vii, prin implementarea legislaţiei sanitar-veterinare în domeniul igienei produselor de origine animală”, finanţat de Guvernul României.
Valoarea proiectului este de 300.000 de euro, dintre care 250.000 euro vor fi acordaţi pentru consultanţă şi expertiză şi 50.000 de euro pentru procurarea de echipamente necesare în vederea continuării implementării sistemului de trasabilitate al produselor alimentare de origine animală.
Dr. Ioan Tătucu a participat deja la două stagii de pregătire a omologilor lui de peste Prut pe linia implementării legislaţiei europene, de câte o săptămână, la Chişinău, în perioada 19 – 23 septembrie şi între 3 – 7 octombrie. De asemenea, o delegaţie a autorităţilor veterinare din Republica Moldova s-a aflat la finele lunii trecute în documentare în judeţele Alba, Sibiu şi Braşov, în judeţul nostru vizitând firmele Albalact, Transavia, Mercado şi Triticum. Până la finalizarea acestui proiect, expertul DSVSA Alba va mai participa la două activităţi de instruire a medicilor veterinari din Republica Moldova, alături de ceilalţi colegi români. (R.G.)

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Sportacum 15 ore
CS Ocna Mureș – Sticla Arieșul Turda 3-7 (2-3), la ultima reprezentație!!! O nouă dezamăgire, a 4-a înfrângere la rând!!!
-
Sportacum 15 ore
FOTO: Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj 3-3 (1-1) | După retrogradarea în Liga a 4-a, ne revedem în Liga a 3-a…
-
Sportacum 15 ore
Minaur Baia Mare – Metalurgistul Cugir 3-2 (0-1), în returul barajului de promovare | Nici măcar remiză de consolare pentru „roș-albaștri”
-
Actualitateacum 20 de ore
ALERTĂ METEO: COD PORTOCALIU de ploi torențiale și grindină, în județul Alba. Zonele vizate
-
Sportacum 17 ore
FOTO: CSU Alba Iulia, campioana Ligii a 4-a Alba, după 10-0 cu Viitorul Vama Seacă!
-
Ştirea zileiacum 15 ore
FOTO VIDEO| Cum se băteau monedele de aur sau argint pe vremea romanilor, în vechiul oraș Apulum. Tânăr: „Valora în jur de cinci beri”
-
Sportacum 17 ore
FOTO: Alexandra Cristea (CS Unirea-LPS Alba Iulia), vicecampioană națională la marș, juniori 2
-
Sportacum 16 ore
Andreea Bogdan (CSȘ Blaj/AC “Mica Romă” Blaj) – vicecampioană națională, George Cozma (Atletich Aiud) – bronz la juniori 2
-
Actualitateacum 21 de ore
Alba, în topul județelor cu cele mai puține imobile vândute în aprilie: Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor tranzacționate mai mic decât în 2021
-
Actualitateacum 22 de ore
Vouchere de vacanță 2022: Cine poate beneficia și până când pot fi acordate salariaților
-
Actualitateacum 20 de ore
LIVE VIDEO| Festivalul Plutăritului la Ciugud, prima ediție: Una dintre cele mai vechi îndeletniciri a populației din Bazinul Râului Mureș
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră, în perioada 28 – 29 mai 2022