Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un medic din Țara Moților a refuzat toate ofertele din străinătate, pentru a rămâne alături de oamenii dintr-o comună de munte

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

De-a lungul anilor, dr. Cristian Mera a primit numeroase oferte de a pleca în Germania sau în Spania, dar le-a refuzat pe toate, punând pe primul plan sănătatea pacienților din comuna Ciuruleasa, care are peste 1.000 de locuitori.

ciuruleasaEl a absolvit Liceul Sanitar și Facultatea de Medicină la Sibiu și a ocupat un post, în anul 2001, în comuna Ciuruleasa. Dispensarul medical funcționa într-o clădire care împlinise o jumătate de secol de când a fost construită și care în urmă cu 15 ani era într-o avansată stare de degradare.

La sfârșitul lui 2008, în baza unei legi apărute în anul respectiv, medicul a reușit să cumpere unitatea sanitară care aparținuse Primăriei Ciuruleasa. El a identificat și oportunitatea de a renova și moderniza clădirea cu fonduri de la Rompetrol, prin programul „Împreună pentru fiecare”, astfel că la finele anului 2009 a început să deruleze un proiect pentru care a primit o finanțare de 50.000 de lei.

Pe parcursul a 6 luni de zile, au fost efectuate lucrări de reabilitare interioară și exterioară a clădirii: au fost schimbate ușile, ferestrele cu geamuri cu tâmplărie din termopan, instalația sanitară, parchetul, au fost efectuate lucrări de anvelopare termică, dispensarul a fost racordat la noua rețea de apă curentă, au fost montate jgheaburi noi.

Toate acestea datorită implicării sufletistului medic Cristian Mera, care a mobilizat cetățenii, iar împreună cu voluntarii Asociației Eco-Abrud au reușit să aducă starea clădirii la una demnă de secolul XXI. Fiind un proiect apreciat de finanțator, în 2010 a depus un alt proiect de 50.000 de lei, pentru montarea de panouri solare și instalarea unei centrale termice pe lemne la dispensar. În prezent, cabinetul medical individual al dr. Cristian Mera are săli de așteptare pentru copii și adulți, sală de sterilizare, cabinet consultații, sală de tratament, grupuri sanitare, arhivă, sală de ședințe, adică un dispensar modern, cu care locuitorii din Ciuruleasa se pot mândri, mai ales că și ei au pus umărul la reabilitarea lui.

„Vreau să-l felicit încă o dată pe dr. Cristian Mera pentru ceea ce a realizat și să-i mulțumesc totodată pentru că a rămas să profeseze în comuna Ciuruleasa, mai ales că este un medic tânăr, de 42 de ani, dedicat meseriei și pacienților lui, care putea pleca oricând la muncă în străinătate, de unde are mereu oferte din partea prietenilor săi”, ne-a declarat primarul comunei Ciuruleasa, Marcel Tuhuț.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea