Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un dosar important de corupție strămutat la Curtea de Apel Alba Iulia, rămâne fără interceptările SRI: Mai mulți inculpați ar putea fi achitați, în lipsa acestor probe

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un dosar important de corupție strămutat la Curtea de Apel Alba Iulia, rămâne fără interceptările SRI, mai mulți inculpați din acest dosar având șanse mari să fie achitați, în lipsa acestor probe. Dosarul de corupţie devine ”victimă” a deciziei Curţii Constituţionale din 2016 prin care Serviciul Român de Informaţii a fost eliminat din activitatea de supraveghere tehnică a suspecţilor de fapte penale.

Este vorba despre dosarul în care Florina Maior, soţia fostului deputatş;i fost şef al revoluţionarilor din Braşov, Dorin Lazăr Maior, a fost condamnată în 2016 de Tribunalul Braşov la o pedeapsă totală de 6 ani şi 4 luni de închisoare.

Femeia este acuzată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, după ce a încercat să ”aranjeze” un dosar ajuns în instanţă. Alte trei persoane au primit pedepse cu executare, în timp ce trei inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.

În apel, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a ajuns în martie 2017. Aici, inculpaţii au solicitat excluderea din dosar a tuturor interceptărilor şi măsurilor de supraveghere tehnică realizate cu sprijinul SRI. În 28 mai 2020, instanţa de apel a soluţionat pozitiv cererea inculpaţilor. Au fost excluse din dosar sute de pagini de interceptări realizate de SRI, actele de punere în executare a acestora, precum şi ordonanţele emise de procurori ai DNA Braşov.

”În temeiul art.281 alin.1 lit. b din Codul de procedură penală, constată nulitatea absolută a actelor de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate/prelungite prin: (…) efctuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. (…) şi prin: – ordonanţele procurorului din datele de 07.04.2015 şi 08.04.2015 prin care se dispune autorizarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore a unor măsuri de supraveghere tehnică. În baza art.102 alin.2-4 C.proc.pen. exclude din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică sus-menţionate, constând în interceptarea comunicaţiilor, supravegherile video, audio, sau prin fotografiere în mediul ambiental a inculpaţilor, aflate în vol. III (filele 21; 89; 151-313; 316-378), vol. IV (filele 1- 385), vol. V (filele 1-411) din dosarul de urmărire penală nr.77/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov.

În conformitate cu Decizia nr. 22 din 18.01.2018 a Curţii Constituţionale dispune excluderea fizică de la dosar a tuturor mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată, precum şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică, înaintaţi Curţii de Apel Alba Iulia odată cu dosarul de urmărire penală: suportul optic, tip DVD-R, Verbatim cu seria constructivă 3358 457-REC 2488, inscripţionat 77/P/201” şi DNA – STBV/1534-MS/DVD/2015. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.05.2020”, se precizează în minuta hotărârii completului de judecată de la Curtea de Apel Alba Iulia. În lipsa acestor probe, este foarte posibil ca inculpaţii să primească o soluţie favorabilă.

În acelaşi dosar, la Tribunalul Braşov, au fost condamnaţi Horia Liviu Lascu – 6 ani de închisoare şi confiscarea banilor primiţi pentru traficul de influenţă: 17.000 de lei şi 37.800 de euro, Vasile Moraşanu (fost ofiţer în cadrul IGPR, la 3 ani cu suspendare şi 120 de zile în cadrul Atelierului de Muncă în folosul Comunităţii al F.P.S.C.-Fundaţiei pentru promovarea sancţiunilor Comunitare Bucureşti sau Administraţia Domeniului Public al sectorului de domiciliu al inculpatului), Iulian Tiberiu Şerban – 5 ani de închisoare, la care s-au adăugat pedepse din alte dosare, ajungând la 11 ani şi 4 luni închisoare, George Costin – 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, Tatiana Tănase – 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare şi Constantin Mihalcea – 2 ani închisoare cu suspendare.

Potrivit unui comunicat al DNA, în dosarul nr. 11670/197/2013 al Judecătoriei Braşov, Iulian Tiberiu Şerban a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru infracţiuni comise cu violenţă, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentinţa fiind pronunţată la dată de 5 februarie 2015. Pentru a obţine achitarea în faza de apel a dosarului, Iulian Tiberiu Şerban a căutat diverse persoane, pentru „aranjarea” procesului, fiind dispus să plătească sume importante de bani.

Prin intermediul fostului deputat Dorin Lazăr Maior şi a soţiei acestuia, Florina Maior, Iulian Tiberiu Şerban a fost pus în legătură cu George Costin şi prin intermediul acestuia cu Horia Liviu Lascu, acesta din urmă pretinzând că, prin cunoştinţele pe care le are în justiţie la cel mai înalt nivel (procuror cu funcţie de conducere în DNA, procurori şi judecători de la ICCJ, membru al CSM şi chiar unul dintre judecătorii apelului), poate aranja acest proces pentru obţinerea achitării. La momentul respectiv, DNA a decis şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Lazăr Dorin Maior, pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă. Revoluţionarul era fugit din ţară, fiind condamnat cu executare în alt dosar.

Potrivit rechizitoriului, în perioada martie – septembrie 2015, beneficiind de ajutorul inculpaţilor Vasile Moraşanu şi Tatiana Tănase, Horia Liviu Lascu a pretins în mod repetat de la Iulian Tiberiu Şerban sume de bani – 500.000 euro şi un teren, a acceptat promisiunea unor importante sume de bani – peste 100.000 de euro (reprezentând profitul care ar fi revenit lui Iulian Tiberiu Şerban dintr-o afacere cu fier vechi) şi a primit sume de bani pentru el sau pentru Tatiana Tănase în cuantum de 37.800 euro şi 17.000 lei. În 2016, Dorin Lazăr Maior a fost trimis şi el în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, dosarul fiind în continuare pe rolul instanţei de fond.

Sursa: adevărul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO Ritualul „Spălării Picioarelor” din Joia Mare de la Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia. Ce simbolizează obiceiul

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ritualul „Spălării Picioarelor” din Joia Mare de la Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia. Ce simbolizează obiceiul Este Joia Mare a catolicior, o zi cu mare însemnătate, care reprezintă pentru creştini şi Ultima Cină a Domnului Iisus Hristos. În toate catedralele catolice se petrece un moment important, în această seară: spălatul picioarelor. Preoţii reproduc […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea