Un deținut de la Penitenciarul Aiud a DAT în JUDECATĂ Statul Român și cere despăgubiri morale de de 300.000 de euro

Un deținut încarcerat la Penitenciarul Aiud, fiind condamnat la opt ani de închisoare, pentru furt calificat, a dat în judecată Statul Român.

Acesta cere daune de 300.000 de euro, reprezentând despăgubirile morale pentru condiţiile inumane din penitenciarele din țara noastră, reprezentate de igrasia și gândacii din camere, precum și pentru modul în care a fost tratat, în perioada detenției sale. Deținutul precizează că a fost mutat „ca o saltea“, pălmuit şi ameninţat cu moartea.

ELIT

T. Lucian Bogdan este condamnat la pedeapsa de 8 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În plângerea depusă la Judecătoria Aiud, bărbatul a precizat că a fost arestat în 2 aprilie 2015, fiind plasat în arestul preventive al IPJ Hunedoara, unde s-a îmbolnăvit de astm şi de plămâni şi a făcut şi pietre la rinichi din cauza mucegaiului şi umezelii, igrasiei de pe pereţi.

”A arătat faptul că de când a fost încarcerat şi până în prezent a fost băgat în secţiile respective şi camerele respective, fiind mutat «ca pe o saltea» din cameră în cameră, secţia 1 camerele 48, 21, 18 şi camera 7, secţia 2 camera 30 şi secţia 3 camera 48. Corelativ a menţionat că toate camerele în care a fost mutat au fost pline de mucegai, igrasie, umezeală şi ploşniţe cât cuprinde şi gândaci de bucătărie, iar hainele nu le poate ţine în geantă că prind miros de mucegai. A mai menţionat că din data de când a fost arestat şi până în prezent a fost tot timpul pălmuit, bătut şi ameninţat cu moartea de «n» ori de alţi colegi, iar din cauza ameninţărilor constante a fost nevoit să se ceară la vulnerabili (protejaţi). A mai expus că din cauza mâncării care li se dă în penitenciar i s-a stricat toată dantura etc”, se precizează în acţiunea judeactă de instanţa din Aiud.

Mihail David - 2020

Deţinutul a mai formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de lei pentru ca cererea sa privind acordarea pretenţiilor financiare să poată fi judecată. Acesta a depus la dosar şi documente şi care vizează fişa medicală, internările în Spitalul Penitenciar Deva din care rezultă diagnosticul de ”Lumbago subacut. Astm bronşic intermitent. Nevralgii toracice”.

Instanţa a solicitat Penitenciarului să comunice dacă reclamantul a formulat sesizări pentru condiţiile deficitare şi care i-au atras o stare de boală (astm), respectiv dacă s-a adresat către judecătorul delegat cu supravegherea privării de libertate şi dacă există în acest sens vreo sesizare scrisă şi eventual vreo încheiere a judecătorului delegat.

”Prin răspunsul comunicat de către Penitenciarul Aiud s-a reţinut că din verificările efectuate la nivelul unităţii nu s-au identificat plângeri sau sesizări privind condiţiile de detenţie, respectiv nu s-au identificat încheieri emise de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate în urma vreunei reclamaţii cu acest obiect a reclamantului”, se menţionează în document. Instanţa a aprobat cererea de ajutor public judiciar formulată de către deţinut, acesta fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în sumă totală de 100 lei.

Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, a solicitat repingerea cererii deţinutului pentru că nu se încadrează în prevederile legale. În final, după aproape 1 an de judecată, condamnatul a anunţat instanţa că îşi retrage plângerea. În consecinţă, în 20 martie 2020, Judecătoria Aiud a constatat că dosarul a rămas fără obiect în condiţiile retragerii plângerii de către reclamant.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...