Rămâi conectat

Curier Județean

Un bărbat care și-a agresat gazda și i-a furat banii, calul și căruța, a fost prins de polițiști pe raza localității Poșaga

Ziarul Unirea

Publicat

în

Polițiștii clujeni, în colaborare cu polițiștii din Alba, au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea unei tâlhării pe raza comunei Mihai Viteazu.

cal-si-carutaLa data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 20.40, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați cu privire la faptul că un vârstnic, din localitatea Cornești, comuna Mihai Viteazu, a fost agresat fizic. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, fiind identificată victima, în vârstă de 85 de ani, care a reclamat faptul că, în jurul orei 16.00, a fost agresată de către un bărbat pe care l-a găzduit circa 2 zile, însă nu a putut preciza date exacte despre identitatea acestuia.

Totodată, cel în cauză i-ar fi sustras bărbatului circa 900 de lei și alte bunuri, după care ar fi plecat în direcție necunoscută, luând calul și căruța victimei.

Vârstnicul a fost transportat la Spitalul Municipal Turda pentru îngrijiri de specialitate.

Având în vedere cele sesizate, polițiștii clujeni s-au mobilizat și în scurt timp au reușit depistarea și identificarea agresorului în cauză (un bărbat din Bacău, în vârstă de 52 de ani), fiind angrenați și polițiști din Alba. Astfel, în jurul orei 22.00, acesta a fost depistat pe DN75, pe raza comunei Poșaga, județul Alba, în timp ce se deplasa cu atelajul cu tracțiune animală.

În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 95%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea