Rămâi conectat

Actualitate

Un angajat al CNAIR a murit într-un accident rutier, în timp ce decidenții analizează tăierea sporurilor pentru condiții periculoase

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, care reunește angajați din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), trage un semnal de alarmă asupra deciziilor profund incorecte care au ca scop final tăierea sporurilor muncitorilor instituției.

Muncitorii CNIAR lucrează în condiții grele, iar sporurile pe care le primesc, având în vedere pericolul continuu la care se expun, sunt întru totul meritate.

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” deplânge decesul survenit în această dimineață al unui muncitor din cadrul Secției de Producție București, ca urmare a unui accident rutier petrecut pe DN 5, la ieșirea din localitatea Călugăreni, județul Giurgiu. Nimic nu mai poate alina în momentul de față durerea familiei sale, căreia îi transmitem public condoleanțe și de care vom fi alături, însă este un semnal de alarmă în urma căruia decidenții trebuie să înțeleagă pericolul zilnic la care se expun în fiecare zi angajații instituției.

Facem precizarea că drepturile salariale ale muncitorilor CNIAR nu sunt mari, iar sporurile acordate, în momentul de față, sunt esențiale pentru întregirea veniturilor și pentru a duce o viață în condiții decente. Tăierea acestora ar fi o decizie profund nedreaptă pe care Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” o va contesta.

Înțelegem necesitatea luării de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, însă tăierea sporurilor ar echivala cu nerecunoașterea pericolului și greutăților activității prestate de angajații CNAIR și, implicit, afectarea circulației în condiții de siguranță pe drumurile publice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea