Tudor Cristea (CS Ocna Mureș), șanse minime să evolueze în acest campionat! ”Am devenit suporter, dar e dureros”
Tudor Cristea (25 de ani), cel mai vechi component al divizionarei terțe din orașul salin are șanse minime să evolueze în ediția 2021/2022 a Ligii a 3-a.
În 23 mai 2021, în manșa retur al barajului cu CS Iernut, campioana județului Mureș, în actul secund, la un duel aerian, fotbalistul s-a accidentat grav, suferind o ruptură a ligamentelor încrucișate anterioare la genunchiul piciorului stâng. Intervenția chirurgicală obligatorie s-a produs la Tg. Mureș, prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate, costurile unei asemena operații cifrându-se la 2500-3000 de euro. Cu 21 de reușite, Tudor Cristea a fost golgheterul formației din orașul natal acum două sezoane, în anul promovării pe a treia scenă, iar în campionatul trecut a punctat în 5 rânduri, fiind al doilea marcator a trupei pregătite de Gabriel Cotoară. Cu excepția a 2 ani petrecuți la echipa de juniori a ISCT, întreaga-i carieră s-a legat de “Soda dragă”, (mai bine de 15 ani) fiind și purtătorul banderolei de căpitan de echipă (pe care în returul precedent a împărțit-o cu Marian Guț).
Fotbalistul de profil ofensiv a început recuperarea la Cluj-Napoca, unde și muncește, dar după toate probabilitățile șansele de a mai juca în acest campionat sunt scăzute.
“Totul depinde de organism și de modul cum decurge recuperarea. Fac genuflexiuni, alergări pe bandă, bicicleta pentru a fortifica musculatura piciorului afectat. În februarie-martie urmează un consult medical și apoi voi ști când o să pot reveni. Probabil, din vara viitoare”’, a declarat Tudor, care astfel va lipsi din circuitul fotbalistic mai bine de un an.
“Cea mai gravă accidentare a carierei, fără îndoială. Mi-e foarte tare dor de fotbal și m-am transformat în suporter. Am fost la Ocna Mureș la meciuri, și la Cluj-Napoca, dar nu e același sentiment. Abia aștept să revin. Din acest punct de vedere, pot să spun că sunt un caz fericit, întrucât în această perioadă dureroasă clubul m-a susținut și mi-a achitat parțial salariul”, a adăugat jucătorul ce va aniversa 26 de ani în 26 ianuarie. Triu-ul absențelor de marcă din fotbalul județean în această stagiune este intreegit de uniristul Filip Morar și portarul Cătălin Suciu (CS Universitatea Alba Iulia), și cei doi suferind accidentări grave, urmete de intervenții chirurgicale și absențe îndelungate din circuit.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]