Trupa High Class Crew din Alba Iulia – câștigătoarea Cupei Şcolilor la Street Dance 2014
Peste 30 de trupe din 8 judeţe şi din Bucureşti s-au întrecut, sâmbătă, la Bistriţa, unde s-a desfășurat finala naţională a competiţiei Cupa Şcolilor la Street Dance, premiul cel mare fiind cucerit de trupa High Class Crew din Alba Iulia.
Mici cascadorii, sincronizare perfectă şi o energie debordantă, asta au găsit sâmbătă tinerii care s-au adunat în Sala Polivalentă din Bistriţa pentru a urmări etapa judeţeană şi cea naţională a competiţiei Cupa Şcolilor la Street Dance.
Concurenţii au fost nevoiţi să pregătească o coregrafie de câteva minute, folosindu-se de orice subgen al hip hop-ului care să le permită să scoată în evidenţă cele mai bune mişcări de street dance. Din colajele pregătite de concurenţi nu a lipsit reggae, care parcă i-a electrizat pe dansatori.
Atmosfera a fost încinsă de rapperii bistriţeni Produsso şi Kalcedonik de la Fentăm Terra, dar şi de mult-aşteptatul Maximilian. Acesta a venit însoţit de Zhao şi MefX cei trei electrizând sala, în ciuda faptului că show-ul lor a durat doar aproximativ 15 minute.
La categoria gimnaziu, locul III a mers la Braşov, locul II la Constanţa, iar locul I a rămas la Bistriţa, prima poziţie fiind ocupată de elevii Şcolii Gimnaziale nr. 4 din municipiu. La categoria liceu, locul III a mers la Baia Mare, locul II la Constanţa, iar locul I a fost ocupat de High Class Crew din Alba Iulia. Câştigătorii au mers acasă cu cupe, medalii, tricouri şi produse oferite de sponsori.
FOTO: arhiva
SURSA: mesagerul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Monden-Clubbing
De ce s-ar fi speriat și s-ar fi urcat pe casă pisica lui Ciolacu? Ipoteză comică! Ingrid Mocanu, avocat și victimă a țepei imobiliare Nordis, a lansat o ipoteză comică referitor motivul pentru care ar fi zbughit-o în vârful copacului pisica premierului Marcel Ciolacu. Citește și: FOTO-VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu, viral pe TikTok după […]