Trei mopediști surprinși în trafic, în Alba, fără permis de conducere. Unul dintre ei este minor, altul era sub influența alcoolului
Trei tineri mopediști sunt cercetați de polițiști pentru că au condus fără permis. Aceștia au fost surprinși în trafic la sfârșitul săptămânii trecute. Unul dintre ei este minor, iar altul era sub influența alcoolului.
*La data de 4 august 2018, în jurul orei 2.30, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, în timp ce acţionau pe strada Lucian Blaga din comuna Vinţu de Jos, l-au depistat pe un tânăr de 17 ani, din comuna Vinţu de Jos, în timp ce conducea un moped fără să posade permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fără ca mopedul să fie înmatriculat sau înregistrat în circulaţie.
Faţă de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea, pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
•În aceeași zi, în jurul orei 11.30 poliţiştii rutieri din Alba Iulia l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un moped, pe strada Ardealului din Alba Iulia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fără ca mopedul să fie înmatriculat sau înregistrat în circulaţie.
Faţă de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.
•O oră mai târziu, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, în timp ce acţionau pe raza localităţii Hăpria, comuna Ciugud, l-au depistat pe un tânăr de 28 de ani, din comună, în timp ce conducea un moped fără a posada permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării mopedistului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]