Traseul microbuzului electric și traseele destinate circulaţiei cu ecobiciclete și biciclete electrice în Cetatea Alba Carolina supuse spre aprobare consiliului local
Un proiect de hotărâre privind aprobarea traseului microbuzului electric și traseelor destinate circulaţiei cu ecobiciclete și biciclete electrice, în Cetatea Alba Carolina va fi supus dezbaterii consilierilor locali, în ședința din 28 februarie.
Documentaţia prezintă un traseu de vizitare turistică cu microbuz electric, autovehicul nepoluant, care permite o parcurgere în timp scurt a cetăţii Alba Carolina, pentru o percepţie de ansamblu cu orientare spre cunoaşterea lucrărilor de arta militară a fortificaţiei de tip Vauban, descoperite şi puse în valoare pe traseului şanţurilor fortificaţiei.
Traseul este propus numai pe zona carosabilă a circulaţiilor publice din cetatea istorică iar utilizarea acestuia este condiționată de anexarea documentului deţinut de Compartimentul de gestionare şi administrare Cetate Vauban, care atestă performanțele şi condiţiile specifice constructive ale podului de la Poartă a III-a, din care să rezulte că sarcina maximă a microbuzului cu călători, la încărcare maximă, nu afectează rezistența şi stabilitatea podului.
De asemenea, traseul în zona bastionară este restricționat astfel încât să se reducă la minimum disfuncțiunile şi conflictele cu circulaţiile pietonale, cu bicicleta, comerţul stradal și organizarea de evenimente să astfel:
– este interzisă circulaţia cu microbuzul electric pe traseul pe strada Mihai Viteazu de la catedrale la Via Principalis
– eliminarea din traseu, a sectorul ce traversează zona bastionară a cetăţii, în perioada derulării evenimentelor cu aglomerare de persoane şi în perioada orară de desfăşurare a ceremonialului de schimbare a Gărzii în Cetatea Alba Carolina;
– interzicerea circulaţiei vehiculului electric pe perioada organizării unor evenimene contractate de primărie sau parteneri şi/sau terţi care au închiriat domeniul public pentru susţinerea acestor evenimente sau manifestări;
Sunt propuse 3 staţii de final traseul şi retur:
a. Stația Piața Tricolorului
b. Stația Obelisc
c. Stația Aleea Sf. Eugeniu
Se recomandă:
– stabilirea unui orar de funcţionare diferenţiat după sezonul turistic vară – iarnă
– limitarea la maximum 2 vehicule tip microbuz pe traseul propus
– dimensiunile microbuzului vor fi în concordanţă cu dimensiunile profilului transversal al traseului propus
*Trasee destinate circulației cu ecobiciclete și biciclete electrice
Documentaţia prezintă trasele care pot fi utilizate de ecobiciclete şi biciclete electrice în scopul de petrecere activă a timpului liber în Cetatea Alba Carolina. Pentru siguranţa cetăţeanului/vizitatorului traseele sunt propuse în zonele special amenajate pentru piste de biciclete şi pe traseul – Latura de Est, unde fluxul pietonal nu este preponderent. Promovarea acestor trasee cu precădere în şanţurile fortificaţiei se încadrează în principiul punerii în valoare a tuturor zonelor cetăţii istorice.
Alte considerente de care se va ţine cont pentru aceste trasee:
– Traseele utilizate vor fi, în special, cele existente destinate bicicletelor ca urmare a amenajărilor realizate prin lucrările de reabilitare a spaţiilor publice în cetatea istorică, respectiv şanţurile fortificaţiei
– Utilizarea traseelor de agrement, în varianta supusă aprobării, trebuie condiţionată de anexarea unui document prin care prestatorului serviciului îşi asumă şi răspunde de utilizarea, în exclusivitate, a traselor alocate;
Traseul în zona bastionara este restrictrionat astfel încât să se reducă la minimum disfuncțiunile şi conflictele cu circulaţiile pietonale, cu bicicleta, comerţul stradal şi organizarea de evenimente, astfel:
– este interzisă circulaţia cu ecobiciclete şi biciclete electrice în zona bastionară altundeva decât pe traseul aferent străzii Mihai Viteazu, de la locaţia de închiriere (Locația 3 din Piața Cetății – la limita estică a pieţei) până la zona Pieții Obeliscului,
– eliminarea din traseu a sectorul de parcurgere din Cetatea Alba Carolina – Latura de Est, în perioada derulării evenimentelor cu aglomerare de persoane şi în perioada orară de desfăşurare a ceremonialului de schimbare a Gărzii în Cetatea Alba Carolina;
– interzicerea circulaţiei cu ecobiciclete şi biciclete electrice pe perioada organizării unor evenimene contractate de primărie sau parteneri şi/sau terţi care au închiriat domeniul public pentru susţinerea acestor evenimente sau manifestări;
Sunt propuse 3 locaţii de închiriere :
Locațiile 1 şi 2 în şanţurile fortificaţiei – Piața Visconti
Locația 3 în Piața Cetății, la limita estică a pieţei
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Drumul Iancului, DJ 762 care leagă comuna Avram Iancu de județul Hunedoara va fi modernizat. Valoarea investiției
FOTO | Drumul Iancului, DJ 762 care leagă comuna Avram Iancu de județul Hunedoara va fi modernizat. Valoarea investiției Drumul județean, DJ 762, numit și drumul Iancului va fi modernizat printr-o investiție prin Programul Național “Anghel Saligny”. Porțiunea de 5 km care leagă comuna Avram Iancu de județul Hunedoara va costa peste 21 de milioane […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de MOS NICOLAE 2024. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita
-
Ştirea zileiacum 4 zile
La mulți ani, România! MESAJE de 1 DECEMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ. FELICITARI și URARI pentru toți care trăiesc și simt românește!
-
Actualitateacum 5 zile
Sfântul Apostol Andrei – Creștinătorul României și ocrotitorul românilor