Rămâi conectat

Actualitate

Traian Băsescu: Am declanşat procedura pentru un nou referendum pentru unicameral şi 300 de parlamentari

Dragoş Suciu

Publicat

în

În această seară, preşedintele Traian Băsescu a vorbit de la Palatul Cotroceni despre înfăptuirea noii Constituţii şi şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de modul în care parlamentarii fac legile, fără să ţină cont de dorinţele populaţiei de la referendumul din 2009: Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

„Această atitudine a majorităţii USL, care respinge punerea în aplicare a referendumului din 2009, nu are nimic comun cu democraţia şi nici cu respectarea voinţei poporului. Această atitudine a Parlamentului României, a majorităţii USL, este o atitudine care nu este compatibilă cu statul de drept şi o atitudine care creează un precedent extrem de periculos” a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele anunţă că va declanşa procedura de reducere a numărului de parlamentari înainte de vacanţa parlamentară. Totodată şeful statului susţine că asupra acestei decizii nu acţionează în interes personal dat fiind faptul ca dupa legea constituţiei nu mai poate candida.

„În această după amiază am declanşat procedura unui nou referendum, dacă românii doresc un Parlament unicameral şi dacă românii doresc un parlament cu 300 de membrii” a fost decizia lui Băsescu.

Preşedintele jucător a atras atenţia şi asupra modului în care cele două camere fac legile, a faptului că nu există o cameră decizională, că sunt practic două camere, dar România funcţionează ca şi cum ar avea un Parlament unicameral cu mai mulţi parlamentari.

Atragem atenţia asupra faptului că legea referendumului a fost modificată, pragul de scrutin fiind redus la 30%, dar legea nu a fost promulgată.

Ce urmează?

Organizarea referendumului se poate face doar după consultarea Parlamentului, care poate emite un punct de vedere în 20 de zile. După această perioadă de timp procedura este îndeplinită chiar dacă Parlamentul nu şi-a exprimat poziţia. Conform articolului 11 din Legea referendumului, „preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional”.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedinte urmează să fie exprimat printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în maxim 20 de zile de la solicitare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea