Totul e sublim în împărăţia „Euterpei”
Citind titlul acestei cărţi de excepţie oricine îşi poate da seama de sensibilitatea autorilor: prof. Adrian şi Carmen Solomon, pentru că într-adevăr nici una din cele nouă muze ale antichităţii nu emană atîta forţă magică în sufletul muritorilor, ca muza muzicii şi a poeziei, lirice – Euterpe – (e limbajul dragostei care înnobilează sentimentele şi umanizează gândirea – R. Wagner). Tot din carte desprindem ideea că mitologia elenă a oferit culturii europene „Mitul lui Orfeu”, una din cele mai frumoase pagini închinate dragostei şi forţei de necontestat a muzicii.
Marele merit al celor doi autori este acela că au reuşit scriind această carte să ne facă să înţelegem adevărata muzică începând de la o vârstă fragedă, chiar din clasa a V-a a cursurilor elementare, se redă cu lux de amănunte o serie de elemente caracteristice muzicii care ne ajută şi ne fac să înţelegem mai bine, cât de sublimă e această artă ca: *Sunetul muzicii, limbajul muzical, melodia, mijloace de expresie, timbrul muzical etc. * Genurile muzicale, vocal, vocal instrumental, muzical dramatic etc Tipuri de muzică: cultă, romantismul muzical, populară, bisericească, de divertisment etc. Toate capitolele arătate mai sus, dezvoltate pe larg în carte, sunt însoţite de „picanterii” deosebit de frumoase cuprinse în „lecturile în care găsim o serie de intimităţi ale marilor compozitori clasici şi universali.
Partea a ll-a a cărţii cuprinde „Culegeri de texte muzicale”. La început cu un frumos dicton: „atâta timp cât exist, vreau să cânt” (George Enescu). Găsim foarte multe cântece din creaţia universală, din creaţia românească, cântece populare, colinde şi cântece de Crăciun, cântece de muzică uşoară şi romanţe, cântece ocazionale (începând cu „Deşteaptă-te române”), cântece patriotice, cântece pentru copii etc.
Partea a lll-a a cărţii „Audiţia muzicală” cu o serie de sugestii: minunata lume a muzicii, invitaţie la dans, bijuterii muzicale, piese clasice pentru cunoscători, triumf şi sărbătoare, amintiri de acasă etc.
O carte completă care înnobilează nu numai pe cei doi autori, prof. Adrian şi Carmen Solomon dar şi pe cei care reuşesc să intre în posesia ei. Pentru că muzica e un balsam al sufletului, ne face să trăim într-o permanentă dispoziţie, ne face mai buni, mai iubitori, mai umani, de aceea multe genii ale omenirii o adoră pentru „frumuseţea ei eternă”.
Aurel ROMAN, Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Transportul public din Alba Iulia, în continuare afectat: Primarul explică situația și face apel la conducerea STP pentru deblocarea plăților
Transportul public din Alba Iulia, în continuare afectat: Primarul explică situația și face apel la conducerea STP pentru deblocarea plăților Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a avut luni o întâlnire cu o parte dintre șoferii STP, în contextul crizei prelungite din transportul public local. Acesta a declarat că situația este generată de litigiile dintre […]
VIDEO | Criza transportului public din Alba Iulia continuă: Angajații STP, din nou la Primărie pentru a cere explicații…
Criza transportului public din Alba Iulia continuă: Angajații STP, din nou la Primărie pentru a cere explicații… Criza transportului public din Alba Iulia pare să nu aibă rezolvare, iar războiul dintre Primăria municipiului și STP, început în luna septembrie, când operatorul a anunțat că sistează circulația autobuzelor în Alba Iulia, continuă și în luna noiembrie. […]
Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Aiud, pe ultima sută de metri – organizatorii caută ultimii expozanți
Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Aiud, pe ultima sută de metri – organizatorii caută ultimii expozanți Magia sărbătorilor de iarnă începe să prindă contur la Aiud! Primăria municipiului anunță că pregătirile pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din oraș au intrat în linie dreaptă, iar organizatorii fac un ultim apel către meșteșugari, comercianți […]