Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea Ta

Top lucruri pe care orice cuplu ar trebui să şi le spună

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

O relaţie fericită nu se bazează în mod special pe declaraţii romantice, cadouri costisitoare sau interese comune. Gesturile simple, cât mai naturale contribuie la o relaţie împlinită. Iată câteva lucruri pe care orice partener ar trebui să i le mărturisească celuilalt:
lA fost foarte frumos din partea ta! – Indiferent că ţi-a pregătit o cină romantică sau doar ţi-a trimis un mail haios, ca să îţi facă ziua mai frumoasă, dă-i de înţeles că îi apreciezi bunele intenţii. De cele mai multe ori gesturile simple pot avea o încărcătură emoţională foarte puternică şi contribuie la bunăstarea în cuplu. Chiar dacă acţiunile lui nu au întotdeauna legătură cu relaţia voastră, arată-i că îţi face plăcere să-l asculţi. Deşi bărbaţii vor să pară mai duri, în realitate au nevoie de afecţiune şi atenţie la fel ca noi. Dacă el îţi pregăteşte zi de zi mici surprize, sau îţi povesteşte entuziasmat despre proiectele sale şi tu o să pari indiferentă, îl vei face să se simtă neimportant şi ignorat.
lM-am gândit la tine azi – Este un alt mod plăcut de a-i spune “Mi-a fost dor de tine”. Cu siguranţă, îi vei stârni un zâmbet strălucitor pe faţă. Eventual însoţeşte această declaraţie şi cu un gest elocvent. Cumpără bilete la filmul lui preferat şi invită-l la cinema. Sau cumpără-i o cană cu un mesaj haios şi “serveşte-i-o” împreună cu o cafea aromată.
lToţi greşim; nu-i un capăt de lume – Nu există relaţia perfectă, însă atâta timp cât fiecare îşi asumă vina şi demonstrează că regretă ce a făcut, se va ajunge la un consens. Dacă a greşit, dă-i de înţeles că îl ierţi şi nu-i face reproşuri, în special dacă nu este vorba de ceva grav. Ascultă-l cu atenţie pentru a-l înţelege, demonstrându-i astfel că poate conta pe tine şi în situaţiile dificile. Cu siguranţă, te va aprecia şi mai mult pentru înţelegerea de care ai dat dovadă.
lEu am încredere în tine! – Tocmai se pregăteşte pentru un interviu important sau are de predat un proiect dificil şi nu l-ai mai văzut niciodată aşa de stresat. Chiar dacă nu îl poţi ajuta cu o sugestie, îi vei fi de mare ajutor dacă o să îl încurajezi sincer. Spune-i că ai încredere în el şi eşti sigură că va reuşi. Cu siguranţă, aprecierea ta înseamnă foarte mult pentru el şi va avea efecte benefice asupra gândirii lui.
lÎmi pare rău – Ambii parteneri trebuie să înveţe să spună “Îmi pare rău”. Chiar dacă nu-i uşor, orice greşeală trebuie recunoscută şi asumată. Acest lucru denotă respect şi maturitate. Când nu ne cerem scuze pentru eroarea comisă, ne prefacem de fapt că nu s-a întâmplat nimic. Când pari indiferent, înseamnă că nu îţi pasă şi o asemenea atitudine nu poate aduce nimic bun într-o relaţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA: Accident rutier pe Calea Moților în Alba Iulia. O mașină cu numere de Sibiu s-a aruncat într-o mașină staționată cu avariile pornite

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA: Accident rutier pe Calea Moților în Alba Iulia. O mașină cu numere de Sibiu s-a aruncat într-o mașină staționată cu avariile pornite Un accident s-a petrecut în miercuri, 1 mai, în jurul orei 12:00, pe Calea Moților. O mașină marca Suzuki cu numere de Sibiu s-a aruncat direct într-o mașină staționată cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea