Rămâi conectat

Politică Administrație

Tineretul Național Liberal a lansat un proiect pentru românii din diaspora

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vineri 23 ianuarie a.c., la Iași, a avut loc o nouă ședință a BPN TNL (prima din acest an). Printre subiectele aflate în dezbatere s-a aflat și necesitatea susținerii românilor din diaspora pentru ca aceștia să își păstreze ființa națională. Astfel, sâmbătă, 24 ianuarie, cu ocazia celebrării a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, Tineretul Național Liberal a lansat proiectul “Suntem români, citim româneşte”. Prin acest demers, TNL vrea să răspundă nevoilor comunităţilor româneşti din afara ţării de păstrare a identităţii etnice, lingvistice şi culturale.
comunicat pnlÎn cadrul acestui proiect, în perioada 1 februarie – 1 martie a.c., Tineretul Naţional Liberal va încheia parteneriate de colaborare cu organizaţii din societatea civilă şi edituri din România, care doresc să contribuie la prezervarea identităţii comunităţilor româneşti din afara graniţelor. Din luna martie şi până în luna iunie a acestui an, se vor strânge, prin acţiuni coordonate în 8 centre regionale de colectare, aproximativ 20.000 de volume scrise în limba română.
Proiectul se bazează pe ideea că într-o Europă unită, timpul xenofobiei şi al discriminărilor etnice a apus, iar prin acest demers se dorește o sprijinire puternică a comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării. TNL consideră că este nevoie să fie „umplut un gol” în ceea ce privește nevoia românilor din diaspora de a beneficia de cărți în limba română. Sunt numeroase comunităţi istorice româneşti în afara graniţelor ţării care, în ciuda tuturor dificultăţilor, au reuşit să îşi păstreze identitatea culturală şi lingvistică, iar ele trebuie susținute în continuare.
Prin acest nou proiect, TNL își propune să se adreseze unui număr cât mai mare de români de peste hotare, în special din diaspora istorică, şi să le transmită un mesaj important: că România se gândește la ei şi nu i-a uitat. Totodată, Tineretul Naţional Liberal îşi propune ca acest proiect să fie primul dintr-o serie de iniţiative ale anului 2015, menite să întărească legăturile cu comunităţile româneşti din afara ţării.

Prof. Adrian SIMION,
Purtător de cuvânt – PNL Alba,
Coordonator T Comunică – TNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea