Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Tichetele de masă și de vacanță ar putea fi impozitate: Ce se întâmplă cu taxa pe lux

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Tichetele de masă și de vacanță ar putea fi impozitate: Ce se întâmplă cu taxa pe lux

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, președintele Senatului, admite posibilitatea impozitării tichetelor de masă, dar numai în așa fel încât oamenii să nu piardă din venituri.

Întrebat de jurnaliști despre măsura care privește impozitarea tichetelor de masă, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus că este o măsură discutată în Coaliție.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

„Este o măsură pe care am discutat-o și la care se va veni cu o decizie în sensul în care trebuie să facem în așa fel încât oamenii să nu piardă din venituri. Motiv pentru care creșterea salariului minim să fie direct proporțională cu această plată a taxei pentru sănătate”, a spus Ciucă.

Despre taxa pe lux, inclusiv pe mașinile scumpe, Ciucă a spus că sunt „măsuri în discuție”, nefiind finalizate.

Despre faptul că mulți liberali au spus că nu sunt de acord cu unele taxe și impozite negociate până acum cu partenerii de la guvernare, președintele PNL a spus că „aici nu discutăm despre nemulțumirile unuia sau altuia”.

„Aici discutăm despre responsabilitatea pe care o avem fiecare dintre noi și să facem în așa fel încât să asigurăm stabilitatea economică și funcționarea economiei, pentru că doar așa putem să menținem această linie de creștere economică a României, care, și în momentul de față, după toate evaluările, inclusiv ale instituțiilor de evaluare internaționale, se menține între 2-3% până la sfârșitul anului”, a mai spus liderul liberal, potrivit Mediafax.

Impozitarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă cu contribuţia la asigurările sociale de sănătate, în plus faţă de impozitul pe venit, va avea efecte negative asupra veniturilor tuturor categoriilor sociale, atenţionează reprezentanţii CNSLR-Frăţia printr-o scrisoare deschisă transmisă premierului şi miniştrilor Finanţelor şi Muncii, citată de Agerpres.

„În scopul reducerii deficitului bugetar, în ultimul timp, în spaţiul public, se discută, pe lângă alte măsuri, despre aceea a includerii în pachetul de majorări de taxe şi impozite pe care îl pregăteşte Guvernul României, şi a impozitării tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, cu contribuţia la asigurările sociale de sănătate, în plus faţă de impozitul pe venit care se aplică în prezent acestor bilete de valoare. În opinia tuturor federaţiilor membre ale CNSLR- Frăţia, măsura impozitării cu CASS va avea efecte negative asupra veniturilor tuturor categoriilor sociale”, se menţionează în scrisoare.

Sindicaliștii susţin că actualul context inflaţionist, care pune presiune enormă pe cei cu venituri mici şi foarte mici, nu justifică în niciun fel supra-impozitarea unui instrument care are şi un pronunţat caracter social, salvând cheltuieli importante la nivelul unor categorii de angajaţi care nu pot, din veniturile lor foarte scăzute, să îşi asigure o masă corespunzătoare pe perioada petrecută la muncă.

De asemenea, prin supra-impozitarea tichetelor de masă, se va diminua drastic interesul sectorului privat pentru această facilitate, iar cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi angajații.

„Sistemul de beneficii extra-salariale acordate angajaţilor are avantaje majore tocmai pentru că este adoptat, în forma actuală, de mulţi actori din economie. Un exemplu în acest sens, 9 din 10 angajatori apreciază avantajele fiscale ale biletelor de valoare, în forma în care sunt ele acum. În prezent, în România, 90.000 de companii angajatoare folosesc sistemul de beneficii extra-salariale şi produse asociate acestuia şi peste 4 milioane de salariaţi beneficiază de această formă de beneficiu extrasalarial. Învederăm faptul că acest tip de instrument financiar este astăzi folosit în majoritatea ţărilor dezvoltate, el există şi se dezvoltă tocmai pentru că are în spate un stimulent fiscal evident (deduceri fiscale importante fără de care nu s-ar justifica existenţa lor). Totodată, sunt foarte multe ţări (de exemplu, Austria, Belgia, Franţa, Grecia sau Italia) care nu impozitează tichetele de masă, acestea fiind deductibile fiscal 100%”, menționează sursa citată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea