Rămâi conectat

Ştirea zilei

Țeapă de 200.000 de lei dată de reprezentanții unei firme din Alba, pe bursa de transport: Doi bărbaţi, condamnaţi la închisoare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Țeapă de 200.000 de lei dată de reprezentanții unei firme din Alba, pe bursa de transport: Doi bărbaţi, condamnaţi la închisoare

Prima etapă de judecată a unui dosar de înşelăciune pe bursa de transporturi, cu un prejudiciu iniţial de peste 200.000 de lei, a fost finalizată de către Judecătoria Alba Iulia. Doi bărbaţi au fost condmnaaţi la închisoare, iar în cazul altor doi s-a dispus încetarea procesului penal după ce au achitat prejudiciul produs părţilor civile.

T. Sorin, D. Bogdan, C. Marius şi S. Marius sunt acuaţi de 26 de infracţiuni de înşelăciune, o infracţiune de înşelăciune în formă continuată şi o tentativă la înşelăciune. În dosar sunt 27 de părţi civile, reprezentând societăţi comerciale înşelate. Dosarul se judecă pe fond din martie 2017.

”Din cercetări a rezultat că în perioada 2014 – 2015, reprezentanţii unei societăţi comerciale din judeţul Alba au contractat, prin intermediul Bursei de Transport, efectuarea de servicii în domeniul transporturilor de mărfuri, de la un număr de 18 operatori de transport, fără ca operaţiunile economice sa fie achitate, conform contractelor încheiate. Pentru a putea induce în eroare mai mulţi operatori de transport, reprezentanţii societăţii au înregistrat persoana juridică contractantă pe numele unei persoane fizice care avea capacitate de răspundere limitată, iar ulterior au utilizat două societăţi comerciale din Alba şi Cluj, cu un comportament de tip fantomă şi administrate prin interpuşi. Prejudiciul a fost stabilit la suma de 211.519 lei”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.

C. Marius şi S. Marius au scăpat de acuzaţii după ce au încheiat acorduri de mediere şi au achitat prejudiciul provocat. T. Sorin, din Zlatna, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani pentru 13 fapte de înşelăciune. În cazul altor 15 acţiuni s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împăcării.

D. Bogdan, cu domiciliul în Cluj-Napoca, a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare, tot cu suspednare sub supraveghere, pentru 17 acţiuni ale faptei de înţelăciune. Şi în cazul acestuia s-a constatat că în privinţa a 11 fapte a intervenit împăcarea prin încheierea acordurilor de mediere, după ce a achitat prejudiciul.

Cei doi ar mai trebui să achite un prejudiciu total de aproximatv 110.000 de lei pentru a se împăca şi cu reprezentanţii celorlalte firme înşelate. Prejudiciile sunt cuprinse între 3.000 de lei şi 12.600 de lei. Firma din Alba Iulia utilizată în mecanismul infracţional este în faliment. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia din 15 iulie 2021 a fost contestată de cei doi inculpaţi condamnaţi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

La Gârbova de Sebeș, ca la oraș! Alimentarea cu gaz, prioritatea administrației locale

Unirea Ziarul

Publicat

în

La Gârbova de Sebeș, ca la oraș! Alimentarea cu gaz, prioritatea administrației locale Primăria comunei Gârbova se pregătește să aducă ultima utilitate care le mai lipsește cetățenilor, gazul metan. Proiectul „Înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comuna Gârbova”, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, este o prioritate pentru primarul Ioan Muntean. Astfel, cetățenii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea