Poliţiştii din Sălciua l-au reţinut pe principalul suspect de comiterea a două furturi din cabane situate pe raza comunei. În urma cercetărilor efectuate au stabilit că în noaptea de 8 august, B.A., de 21 de ani, din municipiul Toplița, judeţul Harghita, a pătruns prin efracţie în cabana unei femeie de unde a sustras bunuri electronice, în valoare de 200 de lei.
În noaptea de 12/13.08.2013, suspectul a pătruns prin efracţie în cabana unei femei din localitatea Sub Piatră, iar din interior a sustras o bicicletă şi suma de 50 de euro.
Faţă de B.A. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 20.08.2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracționale şi recuperarea prejudiciilor.