Reprezentanții USL Alba acuză numeroase nereguli privind desfășurarea votului la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Aceștia au declarat că este vorba despre 12 localități din...
Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat, la ieşirea din secţia de votare, că şi-a exprimat votul pentru „Intrarea României în normalitate”. Preşedintele PSD Alba a...
Din cele 972 de persoane private de libertate aflate la această dată în custodia Penitenciarului Aiud, 608 sunt cu drept de vot, toate exprimându-și dorința de...
Ca reprezentant al aleşilor locali, ca simplu cetăţen, ca tânăr care a crezut în democraţia dobândită cu sacrificiu în 1989, mă văd dator să iau poziţie...
Duminică, 29 iulie 2012, Vino la vot și spune DA pentru demiterea lui Traian Băsescu! Este momentul să punem capăt războiului pe care Traian Băsescu îl...
S-a pus în discuţie în ultimele săptămâni dacă noi ca români suntem un popor cu valenţe democratice, dacă avem un stat democratic sau nu. Cred că...
Chemăm oamenii să vină la vot pe 29 iulie, să facă o alegere decisivă pentru viitorul României. Chemăm oamenii la referendum pentru a spune DA, pentru...
Desființarea birourilor electorale din comune, orașe și municipii și eliminarea din procesele-verbale a mențiunilor privind alegătorii care au votat pe listele suplimentare sunt principalele modificări aduse...
Prefectul județului Alba, Dan Coriolan Simedru, adresează invitația și îndemnul tuturor cetățenilor cu drept de vot din județ, de a participa la Referendumul din 29 iulie...
Secretarul general adjunct al PDL, Ion Dumitrel, a declarat astăzi, în conferinţă de presă, că nu va participa la referendum motivând că nu vrea să contribuie...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea