Vorbeam deunăzi cu prietena mea, Cornelia Moise, bănățeancă, profesoară de Literatură și mare iubitoare a „culinăritului”. Corneliei nu-i displace să încerce feluri de mâncare contradictorii prin...
O vară așa, ca aceasta de-acum. Și-un „dor de ducă” prin țară, căutând oameni, întâmplări și rețete noi, care să-mi descopere lumi fabuloase. O duminică împlinită...
Nu sunt mulți cei care știu că primul „tratat de dulcețuri” a fost scris de Nostradamus. Nostradamus – profetul, Nostradamus – alchimistul, Nostradamus – expertul în...
O mulţime de supoziţii şi câteva date istorice precise leagă Oltenia de Sicilia. Mai în glumă, mai în serios, prietenii mei sicilieni îşi numesc insula „Oltenia...
Balmoşului muşcelean, Bogdan Gîlculescu, unul dintre cei mai pătimași gurmeți din prima cetate de scaun a Țării Românești, îi spune: ”fondue roumaine”, ”alintându-l” și, în același...
O legendă spune că satul Rucărului ar fi fost fondat de ostaşii lui Negru Vodă, care au primit drept mulţumire pentru serviciile lor, de la voievod,...
Înainte vreme, femeile obişnuiau să pregătească un anume fel de borş, numit „holtei”, adică lipsit cu totul de vreo bucăţică de carne. În locul lor se...
Făină, apă, sare şi un grăunțe de drojdie… patru ingrediente care dau viaţă celui mai important preparat de pe mesele noastre: pâinea. Din punct de vedere...
Ai trebuință de: pentru foi: 800 g făină, 300 ml ulei, 300 ml suc de roșii, 300 g zahăr praf, un plic praf de copt. Pentru...
Vasul în care se pregăteşte kugelhopful te face să te gândeşti fie la un turban, fie la razele soarelui. De altfel, într-o enciclopedie din secolul al...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea