Solicitantii de fonduri prin noul PNDR 2014-2020, inaintea semnarii contractului de finantare cu Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), vor derula online procedura de achizitii aplicabilă...
De la 1 iulie finanţare europeană pentru pomicultură şi modernizarea irigaţiilor Noi măsuri de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 vor fi...
Sesiuni de depunere de proiecte pe PNDR 2014 – 2020. ”Ne vom încadra în timp pentru deschiderea în condiţii corespunzătoare a sesiunii de primire a proiectelor”,...
Situația locuitorilor din Apuseni este mai disperată ca niciodată în ultimi 25 de ani, susține Corneliu Olar, fost primar în comuna Horea și deputat de Alba,...
“În PNDR 2014-2020 sunt prevăzute măsuri financiare, ca de exemplu Măsura 6 – submăsura 6.3. „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sprijin public nerambursabil care este de...
Campania de popularizare şi informare a fermierilor din mediul rural, organizată de Camera Agricolă Judeţeană Alba continuă şi în această perioadă. Astfel, duminică specialiştii Camerei Agricole...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666