Compania americană Facebook a început să lanseze pe plan global platforma sa video Watch, care oferă acces la conţinut video original, de la ştiri până la...
Ministerul Muncii a pus recent în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor. Ulterior perioadei de dezbatere publică, proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre...
Introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă este una dintre noutățile aduse de proiectul privind noua Lege a Pensiilor. Astfel, pensionarii aflați deja în plată, care au...
Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru ce va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în...
Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba a prezentat, miercuri, programul de activități pe care și l-a propus pentru anul 2018, an în care se va sărbători...
„Este îmbucurător faptul că, în pofida noilor reglementări legislative cu privire la ora de Religie, un număr foarte mare de părinţi şi elevi au optat pentru...
Proiectul de lege iniţiat de social-democraţi a trecut marți de Parlament cu un vot covârșitor în Camera Deputaţilor. Acesta a primit votul a 286 de parlamentari,...
Noutăţile din anul şcolar 2017-2018 vor face literatura mai puţin plictisitoare. Harry Potter în defavoarea Stejarului din Borzeşti. La orele de literatură, profesorul are libertatea să-i...
Ministrul Muncii, Lia Vasilescu a declarat luni că Legea salarizării unitare a bugetarilor va fi finalizată şi trimisă către Parlament cel mai târziu în luna iunie...
Cei care doresc să se înscrie pe cele 58 de posturi de agent de poliție scoase la concurs de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, pentru încadrare...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea