În data de 27 mai 2016, ora 12.00, în sala Mihai Viteazul din cadul Instituţiei Prefectului Alba, va avea loc festivitatea decernării premiilor Concursului naţional „MESAJUL...
Anul acesta, se împlinesc 127 de ani de la moartea celui mai mare poet pe care l-a ivit pământul românesc, ”Luceafărul poeziei românești” – Mihai Eminescu....
Federația Română de Powerlifting a organizat la Alba Iulia Campionatul Național de Împins din Culcat, probabil cea mai spectaculoasă competiție din cadrul sporturilor de forță din...
Campania ziarului “Unirea” de mobilizare a cetățenilor în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure a înregistrat un succes notabil la nivelul întregii țări. Este vorba despre...
O delegație de circa 100 de aleși locali din cadrul ACL Alba, condusă de cei doi copreședinți ai ACL Alba, domnii Teodor Atanasiu și Mircea Hava,...
Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil a fost semnat, joi, de președintele Traian Băsescu, după cum...
Prezentare PNDR 2014-2020, partea a II-a În pofida unor temeri nejustificate, se poate spune că strategia PNDR 2014-2020 a fost finalizată conform programului stabilit între Ministerul...
Ministerul Sănătății anunță că Programul național gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin, ce se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25...
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, British Council – Cluj-Napoca, Institut Français – Cluj-Napoca și Consiliul Judeţean Alba...
Consilierii locali din Aiud au adoptat miercuri în cadrul ședinței ordinare bugetul municipiului pentru anul 2013. La capitolul investiții în învățământ proiectul de buget prevede o...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666