O lege care se va aplica numai de la 1 septembrie 2019, aduce modificări şi completări la acte normative în domeniul educaţiei, cu accent pe finanţare...
O lege importantă a fost publicată în Monitorul Oficial şi intră în vigoare la data de 1 septembrie 2018. Potrivit acesteia, una dintre amenzi se va prescrie...
Constituie obiect al dreptului de autor, potrivit Legii nr. 8/1996, operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie,...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic. Proiectul de lege este controversat, chiar iniţiatoarea acestuia,...
Legea nr. 176/2018 privind internshipul a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Prevederile ei se vor aplica din 18 august 2018. Programul de internship reprezintă activitatea specifică...
Nu mai primești ajutor de la stat dacă nu vrei să muncești! Veste proastă pentru cele peste 225.000 de persoane care, deși pot munci, preferă să...
Proiectul de lege privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, care prevede, printre altele, că asociațiile de proprietari, proprietarii construcțiilor încadrate în...
Speriați de numărul tot mai mare al accidentelor cauzate de inconștiența șoferilor care folosesc telefonul în timp ce conduc, parlamentarii vor să schimbe legea. Cine va...
Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, miercuri, că se bucură că Florin Roman a votat un proiect de lege inițiat de patru parlamentari ALDE, prin...
Este oficial. Parlamentul a adoptat Legea împotriva puturoşeniei! Camera Deputaților a votat, astăzi, cu o largă majoritate, amendamentul pentru modificarea Legii venitului minim garantat, pe care...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea