Senat: Iniţiativa legislativă împotriva violenţei psihologice – bullying în şcoli a fost adoptată
Iniţiativa legislativă împotriva violenţei psihologice – bullying în şcoli a fost adoptată de Senat, care este cameră decizională.
Astfel, violenţa, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal, prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege şi se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaţionale: primare, gimnaziale şi/sau liceale.
Iniţiativa legislativă care defineşte, previne şi interzice violenţa psihologică – bullying-ul a modificat şi completat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Aceasta a fost adoptată, luni, de Senat în calitate de cameră decizională (L652/2018), spun deputaţii PSD Andrei Pop, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, şi Petre-Florin Manole, din Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care se numără printre iniţiatorii legii.
Senatorii au votat iniţiativa în unanimitate. Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.
Legea fost adoptată de Camera Deputaţilor în 31 octombrie.
Sursa: news.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI
Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI Un bărbat din Bacău a fost reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune. A convins o vârstnică de 68 de ani […]
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an”
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an” România intră în iarnă cu prețuri record la carburanți și cu vulnerabilități majore în aprovizionarea cu motorină. Potrivit unei […]
Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege
Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege Românii ar putea beneficia de programe de sprijin pentru înlocuirea treptată a anumitor sobe și instalații de încălzire care folosesc lemne sau combustibili fosili solizi, potrivit unui proiect de lege adoptat recent […]
