Fermierii români pot să se înregistreze până la data limită de 29 august a.c. ca operatori în agricultura ecologică în anul 2014, și să depună cereri pentru...
De marţi, 20 ianuarie, fermierii au început să primească diferenţa de 70 de euro pe hectar din schema unică pe suprafață aferentă anului 2014, iar în...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în această perioadă se desfășoară controlul la fața locului în vederea verificării suprafețelor agricole declarate de...
În urma deselor întâlniri pe care prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, le-a avut de-a lungul timpului cu fermierii din judeţ, aceştia i-au cerut sprijinul în rezolvarea...
Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a început să vireze, începând de astăzi, celor un milion de fermieri care au depus cereri, jumătate din...
O veste nu prea bună pentru micii fermieri, cei care au o vacă – două al cărpor lapte îl vând la piaţă câştigându-şi astfel existenţa a...
Situația celor peste 500 de crescători de ovine și bovine din județul Alba, respectiv a celor aproape zece mii din întreaga țară, care au beneficiat în perioada 2007-2010...
Fermierii interesaţi de accesarea fondurilor europene nerambursabile disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 vor găsi mai jos ultimele noutăți în legătură cu măsurile de...
Cine a făcut mai mult bine fermierilor, crescători de ovine sau bovine, care au ”uitat” poate să achite statului, datoriile, taxele și impozitele (cât ar fi...
Doi beneficiari de fonduri europene clujeni au fost prinși de polițiștii din Cluj după ce au încasat ilegal subvenții de la Uniunea Europeană pentru cultivarea terenurilor...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666