
Sute de manuscrise şi incunabule din colecţia Bibliotecii Batthyaneum, vechi de sute de ani, pot fi acum studiate online. În mediul ştiinţific naţional şi internaţional, dar...

Administrația locală a Sebeșului a decis să pună cât mai repede în valoare Rezervaţia Naturală „Râpa Roşie”, un simbol reprezentativ al municipiului. În acest sens, un...

Cei care au ales să-și petreacă sfârșitul de an în zona Luncile Progoanei – Poarta Raiului – Șureanu își încep mini-vacanța cu nervi și gânduri nu...
Primăria municipiului Alba Iulia informează cetățenii că luni, 17 octombrie, în intervalul orar 8.00 – 16.00 vor avea loc sesiuni de trageri, iar accesul populației în...
Aproximativ 60 de copii din comunitatea Dăroaia (comuna Roșia Montană) și-au imaginat cum ar arăta viața lor dacă ar avea acces la apă. Copiii au desenat...

La ADR Centru a demarat procesul de semnare a contractelor de finanțare pentru proiectele depuse în cadrul Operaţiunii „Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii”...

Traseul Autostrăzii Sebeș-Turda ar putea fi modificat în zona Unirea/Ocna-Mureș, a anunțat astăzi Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Este vorba de un drum de acces...
Proiectul „Reconstituire și punere în valoare Latura de Vest Cetatea Alba Carolina” marchează o etapă importantă în derularea sa. Începând de sâmbătă, 29 septembrie, ora 10.00,...
Propunerea de lege a senatorului PNL Sebastian Grapa care stipulează ca accesul minorilor in baruri, cluburi si discoteci se poate face numai daca aceștia sunt insotiți...
Ministerul Apărării Naționale Unitatea Militară 01684 Alba Iulia, respectiv Primăria municipiului, informează cetățenii că joi, 1 septembrie 2016, între orele 10.00 – 12.00, se vor executa...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666