Codul portocaliu cu intensificări ale vântului, rafale cu aspect de vijelie, descărcări electrice și averse, anunțat de meteorologi în această după-amiază și seară și-a dovedit din...
Acţiune comună a poliţiştilor din Abrud cu RAR –ul, pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. La 9 autovehicule au fost identificate defecţiuni....
Spitalul Orășenesc Abrud este beneficiarul unui sprijin în valoare de 26.000 euro de la Clubul Rotary Abrud – Câmpeni ,,Floare de Colţ” și Fundaţia Sensiblu, care...
Peste 500 de pacienţi vor beneficia, anual, de modernizarea blocului operator din cadrul Spitalului Orăşenesc Abrud. Fundaţia Sensiblu, prin intermediul partenerului său, Asociația Rotary Club “Floare...
Consiliul Director al CAR Teiuș îi anunță pe toți membri săi că a mobilizat resursele umane şi financiare necesare depăşirii cât mai rapide a situației de...
Zeci de persoane care au rămas fără bani sau au aflat că înregistrează datorii își verifică, vineri, conturile, la CAR Credit Teiuș, sucursala Abrud, și vorbesc...
Mai multe persoane din zona orașului Abrud, județul Alba, acuză, inclusiv pe rețelele de socializare, că au fost înșelați și nu mai au banii în conturi,...
Mai multe persoane din zona Munților Apuseni, care au avut depuși bani la o unitate bancară din Abrud, semnalează pe rețelele de socializare și redacției ziarului...
Locuitorii orașului Abrud primesc, din nou, apă „cu porția”, din cauza secetei și a reducerii debitului la sursă. Reprezentanții APA CTTA au anunțat că furnizarea apei...
Tragicul accident de la Abrud, în urma căruia și-a pierdut viața o femeie de 30 de ani, după ce soțul ei a condus băut și fără...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666