Rămâi conectat

Ştirea zilei

Tăcere ”asurzitoare” în PNL Alba după declarația consilierului local Rareș Buglea

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*”Susțin în continuare sterilizarea femeii rrome, dacă după prima naștere la ancheta socială se dovedește că nu are condiții și nici intenția de a crește primul prunc în condiții cât de cât umane!” – declarația halucinantă a tânărului liberal local ”tronează” de două zile pe pagina sa de Facebook și este chiar mândru de ea

Așa cum vă prezentam și ieri într-un material care a stârnit furia susținătorilor PNL din Alba, consilierul local Rareș Buglea a postat pe pagina sa de Facebook un text care, în Occident ar provoca valuri de indignare însă la noi a avut ca efect aprobarea cu felicitări din partea câtorva zeci de cititori (judecând după numărul de ”like”-uri). Trist este că majoritatea dintre respectivii cititori fac parte din Tineretul Liberal din Alba! (trebuie să precizăm totuși că sunt și unii care îl dezaprobă)

Și mai trist este faptul că nici după două zile de când textul a fost semnalat inițial de ProAlba și Ziarul Unirea și apoi a fost comentat de jurnalistul independent Alexandru Cristorian pe blogul său, nu a apărut nicio reacție din partea liderilor organizației locale. Textul se află în continuare Facebook-ul lui Rareș Buglea (consilier local și președinte al Organizatiei județene a Tineretului Național Liberal din Alba) care consideră că nu a greșit cu nimic iar cei care l-au prezentat în presă sunt plătiți de adversarii politici.

Postăm din nou acest text, exact așa cum a fost el scris, poate îl facem mai vizibil și va provoca totuși ecouri la partid:

”Am introdus noi apa in tiganime…( apropo, cand intrebi pe cineva de acolo unde locuieste mai nou nu zice tiganime, zice langa dedeman 🙂 ) Ei bine dragii mei acolo sa introdus apa si un strat subtire de pavele( asa de dragul votului) dar este total insuficient! In loc de apa va fi enorm de greu sa introducem mentalitatea si educatia acolo si mai ales zic eu, educatia sexuala…. stiu ca falsii umanisti ma vor critica aspru, dar sustin in continuare sterilizarea femeii rrome, daca dupa prima nastere la ancheta sociala se dovedeste ca nu are conditii si nici intentia de a creste primul prunc in conditii cat de cat umane! de ce o mai lasam sa il nasca si pe al 2-lea si pe al 5-lea……sa platesaca statul ajutoare sociale si sa punem noi zece lacate pe poarta???? Iubesc omul indiferent de culoarea, religia, originea….lui, insa cea ce facem noi acum, adica fam de romani care un copil maxim doi, iar fam de tigani si ma refer aici la tiganii cei mai needucati si ne integrati…de la cinci copii in sus…este o dovada de inconstienta si iresponsabilitate fata de viitorul acestei tari! si cred ca le asiguram un viitor foarte „sigur” copiilor nostri, pe cand vor fi ei mari ,iar ponderea va fi de 5 la 1”.

Rareş Buglea – preşedintele Organizaţiei de Tineret PNL Alba Iulia, a obţinut funcţia de consilier local în urma retragerii lui Călin Potor. Potrivit declarației de avere deţine 387 mp de teren intravilan în Alba Iulia (cumpărat în 2008), un autoturism Opel (fabricat în 1994) şi icoane pe lemn în valoare de 6.000 de euro (achiziţionate în 2010). În ultimul an a obţinut venituri pentru servicii juridice în valoare de 69.301 lei de la PAKIV România şi 31.620 de lei de la ASC Alba Iulia. În prezent este și profesor (cunormă parțială), la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia.

Organizatia PAKIV România, este rezultatul derularii proiectului “Și romii muncesc”, implementat de Primaria Alba Iulia în parteneriat cu un grup de inițiativă alcătuit din membri ai comunităților de romi din municipiu. Prin campania județeana “Apărați Drepturile”, campanie realizată în regim de voluntariat, Pakiv România a devenit un partener real al organizațiilor civice care au ca misiune apărarea drepturilor cetățenesti ale romilor din țara noastră (Ex. Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii, Liga Proeuropa, ș.a).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Carduri de energie 2024: Valabilitatea, prelungită. Expiră la 31 mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Carduri de energie 2024: Valabilitatea a fost prelungită. Expiră la 31 mai Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii mai pot face plăţi reduse ale facturilor. Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe. Pentru că 1,1 milioane […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea