Sute de mii de români pot face cerere la ANAF pentru a primi înapoi peste un miliard de lei
Sute de mii de români pot face cerere la ANAF pentru a primi înapoi peste un miliard de lei
Aproximativ 600.000 de persoane pot face cerere, începând de astăzi, pentru a primi înapoi CASS achitat fără a fi datorat. Concret, este vorba despre persoanele care au plătit contribuţia la sănătate (CASS) şi care, în urma deciziei guvernului din mai, sunt vizate de amnistie fiscală.
Guvernul a decis la jumătatea lunii mai ca 600.000 de persoane să fie scutite de plata CASS. Este vorba despre cei care au venituri sub nivelul salariului minim şi au acumulat datorii la contribuţia de sănătate în perioada 2015-2017.
Este vorba despre 600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, au avut venituri sub nivelul salariului minim pe economie. Valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, se arăta în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de ordonanţă de urgenţă.
Ordinul ministrului de Finanţe privind procedurile de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost publicat azi în Monitorul Oficial. Documentul arată şi care este procedura pentru a primi înapoi sumele achitate, dar nedatorate.
sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]