Inspectorii antifraudă au desfășurat o acțiune de control la nivel național și în acest weekend. Astfel, între 27 – 28 iunie, 394 de inspectori au verificat 259 contribuabili care îşi desfăşoară activitatea în zone cu risc fiscal.
Selecția firmelor controlate a avut la bază exclusiv sesizările primite la TelVerde și analiza de risc făcută de compartimentele de specialitate.
Rezultatele sunt următoarele:
– au fost aplicate 373 amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.886.500 lei, în mare măsură cu ocazia verificărilor privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectarea disciplinei financiare, provenienţa legală a mărfurilor;
– au fost efectuate confiscări de numerar, venituri ilicite şi bunuri, valoarea estimată a acestora fiind de 33.467 lei (28.219 lei numerar, venituri ilicite 2.039 lei şi 3.209 lei valoare estimată bunuri);
– a fost dispusă suspendarea activităţii unui număr de 3 operatori economici, din care 1 operator economic pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal.
“Subliniem faptul că, în paralel cu instrumentarea cazurilor de mare evaziune, acțiunile Direcției Antifraudă Fiscală pentru verificarea modului în care sunt respectate obligațiile legale de a utiliza casa de marcat electronică fiscală și de a emite bon fiscal vor continua în același ritm”, se precizează într-un comunicat remis presei de ANAF.
Serviciul TelVerde este destinat primirii apelurilor telefonice şi înregistrarii sesizărilor privind refuzul de eliberare a bonurilor fiscale de către comercianți.
Numărul de telefon 0800 800 085 poate fi apelat, gratuit, 24 de ore din 24.
B.T
7 Comentarii
Verificati si la frizerii. Acolo evaziune
Parcă e pe vremea inchiziției. E cineva invidios pe vecinu’ căruia îi merg mai bine afacerile? Suni la telefonul verde. Care are acum firul roșu de câte sesizări s-au primit.
La macelari .acolo Evaziune.pai v-a dat vreun macelar vreodata vreun bon??! legea sa fie aceeasi pentru toti!
Nu.pe vremea inchizitiei iti luau pielea,de fapt,te ardeau pana deveneai scrum..acum iti iau doar banii furati de la noi astialalti..
Romani nu fiti delatori,turnatori aceSti inspectori sunt copi ,nepoti si slugile VAMESILOR ajunsi stapani LA Anaf ,ca pe granita nu mai tine….
Berlusconi a mai aplicat asa ceva si italienii l-au numit securist, dupa vechea meteahna a institutiei de trista amintire de la noi.
Evaziunea porneste din portul Constanta, via depozitele din Bucuresti.
Acestea daca s-ar reglementa nu ar mai trebui hartuiti ceilalti.
…………exceptie cei care nu au nici casa de marcat !!!
Comentariile sunt oprite