Rămâi conectat

Actualitate

Suntem printre ţările cu cele mai multe oi. România, locul trei în UE la numărul de ovine

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit datelor publicate luni de Eurostat, România se situează pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte efectivele de ovine, cu aproximativ 9,8 milioane de oi în anul 2017, fiind devansată doar de Marea Britanie, cu 24,5 milioane capete şi Spania cu 15,9 milioane ovine.

În urma României se situează Grecia, cu 8,5 milioane capete de ovine, Italia – 7,2 milioane, Franţa – 6,8 milioane, Irlanda – 3,9 milioane capete şi Portugalia, cu 2,02 milioane capete.

Potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, România a încasat peste 315 milioane de euro, în primele trei trimestre din 2017, din exporturile de animale vii în spaţiul intra şi extracomunitar, în creştere cu aproape 15% faţă de perioada similară din 2016, când încasările au totalizat aproape 275 de milioane de euro.

Cele mai mari sume au fost obţinute din exporturile de animale vii din speciile ovine şi caprine, circa 146,8 milioane de euro pentru 67.137 tone şi din cele de bovine – 145,71 milioane de euro (56.831 tone).

Consumul de carne de ovine în anul 2016, în România, a fost în medie de 2,6 kg/locuitor, în uşoară creştere faţă de 2015 când se înregistra un consum de 2,3 kg/locuitor, dar semnificativ mai mare faţă de anul 2014 când era de numai 0,7 kg/locuitor anual. Consumul cel mai mare de carne de oaie, respectiv de miel, este în perioada Paştelui, când necesarul este acoperit în mare parte din producţia autohtonă.

În comparaţie, media consumului în UE a fost de 2 kilograme pe locuitor anual în 2015, faţă de 1,9 în 2014, Franţa şi Irlanda înregistrând cel mai mare consum, de 2,9 kilograme, respectiv 2,8 kilograme pe locuitor anual.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea