Actualitate

Suma MAXIMĂ cu care poți ieși din România: Ce se întâmplă dacă ai la tine mai mulți bani

Ioana Oprean

Publicat

în

Printre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun persoanele care vor să plece din sau să intre în țară este suma maximă de bani cu care pot trece granițele țării.

Petrecerea Divorțaților

Ca și în cazul unor alte bunuri, cum ar fi, de exemplu, țigările, există anumite reglementări clare referitoare la sumele de bani cu care putem intra sau ieși din țară și anumite obligații pe care trebuie să le îndeplinim atunci când avem sume mari de bani asupra noastră.

Astfel, deși nu există o limită în ceea ce privește suma de bani pe care o avem cu noi, este foarte important de știut că, potrivit legilor în vitoare, orice persoană care intră sau iese dintr-o țară membră a Uniunii Europene și care are asupra sa o sumă mai mare sau egală cu 10.000 de euro sau echivalent în altă valută trebuie să declare suma respectivă autorităților vamale.

Fiind o țară membră a Uniunii Europene, și România aplică aceleași reguli. Astfel, potrivit wise.com, orice persoană care trece frontiera și are asupra sa cel puțin 10.000 de euro trebuie să declare acești bani.

ATENȚIE! Declararea acestor sume nu este opțională, ci obligatorie și trebuie să știți că vameșii au dreptul să vă verifice inclusiv mașina și/sau bagajele.

Cum se completează declarația
Partea bună este că statele membre UE folosesc un formular de declarație armonizat pe care trebuie să îl completați într-una dintre limbile disponibile pentru țara din UE în care intrați sau din care ieșiți.

De asemenea, este important de precizat că, din punctul de vedere al normelor europene în vigoare, termenul „numerar” include, pe lângă banii cash, și următoarele bunuri:

instrumente de tip cecuri de călătorie, bilete la ordin, ordine de plată
monede de aur
lingouri, pepite de aur

Când completați declarația vamală va trebui să oferiți următoarele informații:

-purtătorul de numerar (nume, data nașterii, naționalitate)
-transport (țara de plecare, mijlocul de transport, itinerariu)
-numerarul pe care îl deții
-proveniența economică și utilizarea numerarului
-proprietarul numerarului, respectiv destinatarul preconizat al numerarului

Ce se întâmplă dacă nu completez declarația?

Nedeclararea numerarului de peste 10.000 de euro sau declararea eronată a acestuia este sancționată de autoritățile vamale.

Astfel, riscați ca, în cazul în care nu completați declarația sau o completați greșit (fie că o faceți intenționat, fie dintr-o eroare) autoritățile vamale să dispună confiscarea sumelor de bani care depășesc valoarea de 10.000 de euro identificate asupra dumneavoastră.

Sursa: gandul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Într-un oraş din România a început amenajarea târgului de Crăciun. Tema din 2026, „Tărâmul Elfilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-un oraş din România a început amenajarea târgului de Crăciun. Tema din 2026, „Tărâmul Elfilor” La Craiova au început deja pregătirile pentru târgul de Crăciun, chiar dacă nu suntem nici la mijlocul toamnei. Muncitorii au înşirat milioanele de luminţe pe străzi, iar căsuţele comercianţilor au fost revopsite şi decorate. Tema de anul acesta este „Tărâmul […]

Citește mai mult

Actualitate

Studenții din România, reducere de 90% și 50% la călătoriile cu trenul,  în noul an universitar. FAcilități anunțate de CFR Călători

Ioana Oprean

Publicat

în

Studenții din România, reducere de 90% și 50% la călătoriile cu trenul,  în noul an universitar. FAcilități anunțate de CFR Călători Studenții din România, cu vârsta de până la 30 de ani, vor beneficia și în anul universitar 2026-2027 de reduceri de 90% sau 50% la călătoriile cu trenul, în funcție de instituția de învățământ […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, prezent la Muzeul Național Cotroceni la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”: Fotografia de pe copertă îl are ca autor

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, prezent la Muzeul Național Cotroceni la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”: Fotografia de pe copertă îl are ca autor Marți, 29 septembrie 2026, în prezența președintelui Nicușor Dan, a avut loc evenimentul de lansare a volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”, dedicat […]

Citește mai mult