Economie

Subvenţie de 10.000 de euro pentru producătorii de carne prin programul „Carne de porc în fermele româneşti“

Ioana Oprean

Publicat

în

Un proiect de act normativ care a trecut de votul parlamentarilor prevede ca crescătorii de porci din România să primească o  subvenţie de 10.000 de euro pentru minimum 600 de porci livraţi către abatoare. Legea se află momentan în faza de promulgare.

În funcţie de numărul de porci livraţi, subvenţia poate ajunge până la maximum 2,5 milioane de euro per beneficiar, un sprijin „extraordinar“, potrivit specialiştilor din industrie.

Acest ajutor de stat urmeaza sa se acorde de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, producatorilor de carne de porc, persoanelor juridice sau persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale si intreprinderilor familiale, si se va implementa dupa primirea deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat.

Pentru accesarea Programului carne de porc din ferme romanesti, producatorii trebuie sa livreze catre abatoare autorizate, in care se face clasificarea carcaselor de catre clasificatori autorizati, minimum 600 si maximum 100.000 de capete de porci grasi anual/beneficiar, indiferent de numarul exploatatiilor acestuia.

Suma alocata pentru plata ajutoarelor de stat in anul 2017 este echivalentul a 86 milioane de euro si se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.  Sumele ramase necheltuite din plafoanele anuale, aprobate prin hotarare a Guvernului, se reporteaza pentru anul urmator al programului, cu aceeasi destinatie.

„Dacă împărţim 10.000 de euro la 600 de carcase înseamnă 17 euro per carcasă. În funcţie de ce sistem de creştere au fermierii, pentru unii o să fie o acoperire de costuri mai substanţială, pentru alţii mai puţin. Pentru cei care în ziua de azi cumpără purceii de afară subvenţia va acoperi 20% din costul unui purcel. La ora actuală purcelul e adus în curte cu 80-85 de euro.Este o chestiune extraordinară mai ales pentru cei care importă purcei“, a declarat pentru ZF Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

Sursa: zf.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 26 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

26 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 25 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”

Dana Opruta

Publicat

în

Alba Iulia, 25 septembrie 2026   COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]

Citește mai mult

Economie

ANUNȚ cu privire la Oferta Publică de Preluare Obligatorie, pentru un număr maxim de 9.452.489 acțiuni emise de către PREBET AIUD S.A. la un preț de 2,21 RON/acțiune

Dana Opruta

Publicat

în

ANUNȚ cu privire la Oferta Publică de Preluare Obligatorie, pentru un număr maxim de 9.452.489 acțiuni emise de către PREBET AIUD S.A. la un preț de 2,21 RON/acțiune. EMITENTUL: PREBET AIUD S.A., cu sediul social în Alba, str. Arenei, nr. 10, Aiud,  înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J1991000121019, Cod Unic de Înregistrare 1763841, website […]

Citește mai mult