Rămâi conectat

Actualitate

Subunităţile montane ale Jandarmeriei Alba sunt la datorie

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La nivelul Jandarmeriei Alba, la această dată, funcţionează 3 posturi montane de jandarmi care au rolul de a-şi îndeplini atribuţiile legale în sectoare greu accesibile din zona Arieşeni, Roşia Montană şi Şugag.

Structurile montane ale jandarmeriei sunt forţe special pregătite şi dotate care exercită misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiuni montane şi pe traseele turistice din zona acestora, în vederea prevenirii şi descoperirii faptelor antisociale. Totodată, jandarmii montani participă la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi a mediului, prin măsuri de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor legale. În plus, o misiune deosebit de importantă a secţiilor şi posturilor montane este aceea de a participa la căutarea şi salvarea/evacuarea persoanelor/turiştilor care se află în pericol în zona de competenţă.

În județul Alba cele trei structuri specializate au capacitatea de a executa permanent misiuni de  sprijin a celor aflaţi în dificultate în teren muntos împădurit, însă activitatea lor este mai vizibilă în special pe timp de iarnă, ca urmare a prezenţei turiştilor. În acest sens, jandarmii montani au în vedere că apariţia primilor fulgi de zăpadă face ca, în perioada imediat următoare,  pârtiile de schi şi traseele turistice să fie luate  cu asalt de multe persoane, a căror singură dorinţă este de a profita la maxim de posibilităţile de relaxare cu care-i întâmpină anotimpul hibernal. De asemenea, din experienţă, jandarmii ştiu că, multe dintre aceste persoane, cu gândul la distracţie uită că muntele se poate dovedi deosebit de periculos şi că acesta are reguli stricte care, dacă nu sunt respectate, pot duce la apariţia unor riscuri la adresa integrităţii, sănătăţii sau chiar a vieţii.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi accidentelor survenite în zona montană a judeţului, Jandarmeria Alba şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Alba reamintesc turiştilor montani câteva dintre aceste reguli:

– Înainte de a pleca în excursie echipaţi-vă autoturismul corespunzător anotimpului, fără a uita lopata de zăpadă şi lanţurile antiderapante. Totodată, mijloacele de iluminat care se conectează la bateria maşini precum şi păturile (eventual electrice) se pot dovedi utile.

– Înainte de a pleca în excursie solicitaţi jandarmilor montani, salvamontiştilor sau localnicilor informaţii suplimentare asupra itinerariului ales ( este marcat, este accesibil, prezintă porţiuni periculoase etc.), situaţiei întreţinerii marcajelor, prognozei meteo, condiţiilor climatice locale, stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu.

– Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.

Atenţie: turiştii sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii montani/salvamontiştii/ localnicii şi să ceară informaţii suplimentare despre zonele acoperite de reţeaua de telefonie mobilă,  în special în zona Muntelui Şurianu.

– Nu porniţi singuri pe munte, ci în grup de minimum 3 persoane, dintre care cel puţin una să cunoască temeinic zona respectivă. Alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup şi evitaţi să alegeţi trasee foarte lungi.

– Informaţi jandarmii montani/salvamontiştii/cabanierul cu privire la traseul ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor lăsând datele dumneavoastră în acesta. Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont şi respectaţi indicaţiile acestora.

– În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană.

– Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort.

– Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele. Nu vă abateţi de la traseu, evitaţi scurtăturile şi respectaţi marcajele turistice.

– Pe vreme rea (viscol, ceata, ger), trebuie să vă deplasaţi in grup compact (dacă zona nu prezintă pericol de avalanşe) şi nu trebuie, sub nici un motiv, să rămâneţi în urma grupului.

În caz de accident solicitaţi ajutor prin apel la 112 specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă; ce s-a întâmplat; câte persoane au nevoie de ajutor; unde sunt persoanele aflate în dificultate; când s-a produs accidentul.

În încheiere, jandarmii montani atrag atenţia şi asupra respectării prevederilor legale referitoare la amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, aşa cum sunt reglementate de Hotărârea Guvernului Nr. 263 din 22 februarie 2001 (republicată). În acest sens, recomandă cetăţenilor să nu folosească, fără drept, pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul, să nu coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement, utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale şi să nu acceadă pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând alt  echipament decât cel adecvat pentru practicarea schiului şi snowboardului deoarece pot fi sancţionaţi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru prima situaţie şi cu amendă de la 25 la 200 lei pentru celelalte două.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea