Studentul albaiulian – Flaviu Tothăzan participă la „MasterChef” România
Cel de-al doilea sezon al celei mai tari emisiuni gastronomice din România – „MasterChef” va debuta astăzi, 5 martie 2013, ora 20.30, la PRO TV, iar albaiulienii au un motiv în plus de a se uita la aceasta deoarece printre concurenţi se află şi tânărul albaiulian Flaviu Tothăzan.
În luna octombrie a anului trecut, din aproximativ 2000 de concurenţi din toată ţara, Flaviu a reuşit să treacă de preselecţiile ce au avut loc la Bucureşti, şi se află printre cei 150 de concurenţi selectaţi să gătească în faţa celor trei chefi-juraţi: Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu.
Pasiunea culinară l-a împins în bucătăria „MasterChef”
„Nu credeam vreodată că voi participa, însă pasiunea mea pentru gătit m-a adus aşa departe. Încă de mic găteam, sau mai bine-zis făceam experimente în bucătărie”, a declarat Flaviu, pentru ziarulunirea.ro.
Pentru a nu strica surprizele emisiunii, Flaviu nu ne-a dezvăluit prea multe, însă a ţinut să menţionze că „juriul e foarte pretenţios şi aşteptările sunt mari de la fiecare concurent”.
„Trebuie să convingi prin complexitatea preparatului, execuţie, aspect şi nu în ultimul rând gust”, a mai spus Flaviu.
În luna ianuarie a.c, Flaviu a fost prezent în Studiourile MediaPro unde şi-a dat „testul de bucătar” în faţa juraţilor, pregătind un preparat de top. Acesta a fost însoţit de sora lui, una dintre „clientele fidele” a preparatelor lui, şi de nişte prieteni foarte buni de familie. Aici, Flaviu s-a fotografiat cu Petru Buiuca, cel dintâi „MasterChef” al României (foto stânga).
Tothăzan Flaviu Emanuel este din Alba Iulia, are 23 de ani şi este student în anul 4 la Facultatea de Ştiinte Sociale şi Drept în cadrul Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia. Se consideră o fire ambiţioasă şi spune despre el că este foarte încăpăţânat.
De obicei, Flaviu găteşte pentru familie şi prieteni, în special pentru mama lui (care e foarte fericită când prepară dulciuri) dar şi pentru orice persoană care are norocul să-l întâlnească în bucătărie. După cum ne-a declarat, această pasiune culinară a prins rădăcini mai adânci în anul I de facultate, iar de atunci se află într-un proces continuu de învăţare şi educare în acest domeniu, în care, pe viitor, speră să aibă o carieră.
Dacă Flaviu va demonstra că deţine toate ingredientele pentru reţeta succesului, va putea deveni „MasterChef” al României, şi va putea intra în posesia marelui premiu de 50.000 de euro, pus în joc de organizatori.
Marea confruntare a maeştrilor bucătari din toată ţara va debuta astăzi, 5 martie 2013, ora 20.30, pe PRO TV, cu etapa preselecţiilor cu juriul, în care îi vom putea urmări pe o parte dintre aspiranţii la şorţul „MasterChef”.
Noi îţi ţinem pumnii Flaviu, şi îţi urăm mult succes!
Vă prezentăm mai jos imagini cu Flaviu la Bucureşti dar şi câteva imagini cu specialităţi preparate de el acasă:
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Monden-Clubbing
6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL
6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL Este timpul ca pedalele să se învârtă iarăși cu stil! După câțiva ani de pauză, la acest sfârșit de săptămână se va organiza o nouă ediție Skirt Bike Alba Iulia, cel […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 4 – 10 iulie 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 4 – 10 iulie 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Superman 3D Avanpremiera Regia: James Gunn Cu: Nicholas Hoult, Isabela Merced, David Corenswet, Rachel Brosnahan Gen Film: Actiune, Aventuri, Fantastic Durată: 129 min Rating: AP 12 În stilul caracteristic, James Gunn abordează […]
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. PROGRAMUL
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. Programul Cetatea Alba Carolina – Latura de Vest devine, în 4 și 5 iulie 2025, scena unde tinerii muzicieni își vor scrie propria poveste. Festivalul Praetorian Gates, cel mai tânăr festival rock din […]