Studenţii albaiulieni luptă pentru protecţia drepturilor consumatorilor din UE
Timp de două săptămâni, Emanuela Avram, Maria Cracia, Adriana Vlăzan, Petru Cruciu şi Adrian Străjan, studenţi la specializarea Marketing a Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, coordonaţi de prep. univ. drd. Silvia Mihalache, au participat la un proiect Erasmus în Lituania, ne-a declarat conf. univ. dr. Diana Câmpan, purtătorul de cuvânt al UAB. Universitatea „1 Decembrie 1918” a fost partener în acest proiect, împreună cu Universitatea Okan (Turcia), Kempen University College (Belgia), Pazmany Peter Catholic University (Ungaria), coordonatoare fiind Klaipeda Business School Klaipeda (Lituania). Împreună cu 24 de studenţi şi 4 lectori din cele 4 ţări menţionate, studenţii albaiulieni s-au întâlnit în cadrul Klaipeda Business School din Klaipeda pentru a pune în aplicare activităţile proiectului Erasmus „Consumers’ Rights Protection within EU”. Studenţii au avut ocazia să reprezinte, cu mare mândrie, pe plaiurile lituaniene atât ţara, cât mai ales instituţia şi să cunoască studenţi din culturi diferite, să intre în contact cu obiceiuri, valori şi tradiţii diferite. „Obiectivul general al acestui proiect intensiv Erasmus a fost de a da posibilitatea atât cadrelor didactice, cât mai ales studenţilor de a-şi îmbunătăţi competenţele academice, profesionale şi sociale, de a dezvolta aptitudinile unei comunicări de succes şi a munci în echipe internaţionale şi interculturale, prin analizarea ariilor problematice ale domeniului protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi prin oferirea unor recomandări relevante pentru soluţionarea lor, acestea reprezentând un punct de interes atât pentru studenţi cât şi pentru comunitatea academică şi consumatorii individuali. Studenţii au avut posibilitatea de a-şi îmbunătăţi nu doar limba engleză, ci şi cunoştinţele de cultură generală, cu ocazia activităţilor de socializare. Printre acestea se pot aminti: European Aperitif – prilej pentru fiecare delegaţie de a-şi prezenta produsele şi obiceiurile tradiţionale (delegaţia română a fost singura care s-a prezentat la acest eveniment în costume naţionale); Belgium Cantus Evening – ocazie cu care fiecare delegaţie a cântat cântece tradiţionale; bowling; patinaj; seară de club”, a declarat, al întoarcerea din Lituania, prep. univ. drd. Silvia Mihalache.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]
FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion
Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]