Rămâi conectat

Curier Județean

Stremț: 2.000 de măști de protecție achiziționate de Primărie și distribuite parohiilor din comună. Un nou lot va fi pus la dispoziția comunității săptămâna aceasta

Ziarul Unirea

Publicat

în

În comuna Stremț, 2.000 de măști de protecție au fost achiziționate de Primărie și distribuite parohiilor. Un nou lot va fi pus la dispoziția comunității săptămâna aceasta, au anunțat reprezentanții administrației locale.

Cunoscând situația epidemiologică din comună referitoare la existența unui număr mare de cetățeni depistați pozitiv și pentru a încerca reducerea acestui număr, primăria comunei Stremț a achiziționat de urgență un număr de 2000 de măști de protecție care in cursul zilei de sâmbătă 17 Octombrie au fost repartizate fiecărei parohii din comuna Stremț.

”Credem că este doar un mic pas făcut in eradicarea cât mai urgentă a cazurilor numeroase din comuna noastră, urmând ca în continuare primăria comunei Stremț va achiziționa chiar în cursul acestei săptămâni încă un număr de 2000 de măști care vor fii puse la dispoziția întregii comunități”, au transmis reprezentanții primăriei Stremț..

Luând în considerare cazurile de îmbolnăvire cu SARS-COV-2, pe raza comunei Stremț începând cu data de 16.10.2020, ora 0:00 au fost instituite o serie de măsuri obligatorii:

– Obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice inclusiv pe străzi,
– Se interzice organizarea de evenimente ca: nunți, botezuri, parastase, mese festive atât în spații închise cât și în spații deschise,
– Este interzisă circulația în interiorul localității pentru persoane aflate în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleași familii.
– Consumul produselor alimentare precum și a băuturilor alcoolice și nealcoolice este permisă în exteriorul clădirilor ( în aer liber) cu asigurarea distanței de 2 m între mese și participarea a maxim 6 persoane la o masă.
Slujbele religioase atât în interiorul locașului de cult cât și în exteriorul locașului de cult sunt permise cu obligația respectării măsurilor de purtare a măștii și a distanței fizice.

Prezentele măsuri se aplică pentru o perioadă de 14 zile urmând a fii reevaluate la finalul acestei perioade.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea