Rămâi conectat

Ştirea zilei

STP Alba Iulia cere anularea hotărârii prin care a fost numită comisia de control

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

plangere stpSocietatea de Transport Public Local Alba Iulia a depus la primăria municipiului plângerea prealabilă prin care solicită revocarea HCL nr.171/22.05.2013, prin care a fost desemnată o comisie care să monitorizeze și să controleze activitatea firmei.

În opinia reprezentantului STP Alba Iulia, respectiva hotărâre este ”netemeinică și nelegală fiind adoptată cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 44 și 45 din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale” (n.r. care prevede că ”Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului” – art.44; ”În exercitarea atribuțiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate” – art.45).

În cazul încare nu veți da curs solicitării noastre, vă vom chema în judecată în fața instanței de contencios administrativ”, se arată în adresa semnată de directorul general Stelian Nicola.

Hotărârea nr.171 a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local Alba Iulia din luna mai. Proiectul de hotărâre cu privire la desemnarea unor persoane care să monitorizeze şi să controleze derularea contractului cu STP Alba în municipiul Alba Iulia a fost însoțit de o notă de fundamentare întocmită de inițiator – consilierul liberal Simone Albani Rocchetti și a avut aviz nefavorabil din partea Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

În urma votului au fost desemnați doi consilieri locali, Simone Albani (PNL) și Horațiu Clepan (PSD), care să efectueze monitorizarea și controlul la firma care prestează serviciul de transport local și să prezinte Consiliului local rapoarte şi informări trimestriale, în legătură cu aspectele constatate dar firma a refuzat să le pună la dispoziție actele solicitate, după cum a declarat recent unul dintre aleșii locali, într-o conferință de presă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bordean Alex-Andrei, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, performanță remarcabilă la olimpiada de tehnologia informației: Locul I la etapa județeană și calificare la națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bordean Alex-Andrei, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, performanță remarcabilă la olimpiada de tehnologia informației: Locul I la etapa județeană și calificare la națională Citește și: Performanță deosebită pentru un elev de clasa a VI-a din Alba Iulia: Stănilă Răzvan, locul I la Olimpiada Micilor Istorici – Faza Județeană și calificare la națională Bordean […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea