Rămâi conectat

Ştirea zilei

Statul român poate pierde peste 1 milion de euro din cauza unor erori într-un dosar de evaziune fiscală cu 11 condamnaţi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Statul român este în situația de a pierde peste 1 milion de euro, plus accesoriile legale care ar fi calculate la această sumă, ca urmare a unor erori realizate în timpul anchetei unui dosar de evaziune fiscală.

Tribunalul Alba a pronunţat în 26 iunie 2020 prima decizie într-un dosar de evaziune fiscală din afaceri cu fier vechi cu un prejudiciu calculat la 5,2 milioane de lei, sumă la care urmau să se adauge accesorii financiare.

Un număr de 11 persoane au fost condamnate la peste 80 de ani de închisoare. Inculpaţii au contestat hotărârea la Curtea de Apel. Parchetul a trimis în judecată 13 persoane, însă, aşa-zisul inculpat principal (Stănescu Iulică) a decedat în cursul judecăţii. În total, inculpaţii au primit 83 de ani şi 10 luni de închisoare cu executare. O singură persoană trimisă în judecată a fost achitată.

Tribunalul a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei, respectiv recuperarea prejudiciului, pe motiv că acţiunea a fost formulată de AJFP Alba şi nu de ANAF, dar şi pentru că au fost formulate pretenţii financiare doar în legătură cu doi inculpaţi, fără a se indica probele în legătură cu ceilalţi 10.

”Din suma totală de 5.303.425 lei, suma de 2.786.638 lei reprezintă debitul reţinut în sarcina inculpatului S. I. iar suma de 2.516.787 lei reprezintă debitul reţinut în sarcina inculpatei S. I. O primă observaţie pe care instanţa o face în legătură cu constituirea de parte civilă în cauză este o trimitere la dispoziţiile art. 7 lit. A pct. 32 din HG nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit cărora ANAF reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise.

Or, instanţa constată că nu ANAF ci Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba a formulat cererea de constituire de parte civilă, fără ca, la acel moment, să fie mandatată în acest scop (cu atât mai mult cu cât prevederile menţionate se referă la direcţiile generale regionale ca mandatare, iar nu la administraţiile judeţene). Abia la solicitarea instanţei, la data de 15.02.2019 ANAF comunică faptul că îşi însuşeşte acţiunea civilă şi face referire la mandatul de reprezentare. Apoi, instanţa arată că una dintre caracteristicile acţiuni civile este disponibilitatea acesteia (principiu fundamental consacrat în art. 9 C.pr.civ.), care în legea procesuală penală se reflectă în dispoziţiile art. 20 alin. (2) C.pr.pen. care impun obligaţia părţii civile de a indica natura şi întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază.

Din această perspectivă, instanţa constată că partea civilă a formulat mai multe cereri prin care a declanşat/precizat acţiunea civilă, însă în niciuna dintre acestea nu se referă la ceilalţi inculpaţi, ci doar la inculpaţii S. I. şi S. I., deşi conform art. 19 alin. (5) C.pr.pen. cu trimitere la 1382 C.civ. răspunderea tuturor inculpaţilor este solidară”, se precizează în motivarea deciziei de la Tribunalul Alba.

Instanţa mai susţine că, în actul de sesizare, s-a reţinut ca fapte ce fac obiectul acuzaţiei şi acţiuni ale unor persoane care nu au mai fost trimise în judecată. ”Având în vedere că, potrivit art. 371 C.pr.pen. judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, se constată că partea civilă nu a precizat acţiunea sa, în sensul de a-şi limita pretenţiile doar în raport cu faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată”, se mai susţine în motivare. Prin urmare, judecătorul a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 14.10.2011 – 30.10.2012 organele de inspecţie fiscală au efectuat o verificare a activităţii şi a documentelor contabile ale societăţii Samuel SRL Sebeş (Alba), având în vedere că, în urma analizării informaţiilor furnizate de Biroul Judeţean de Informaţii din cadrul DGFP Alba, au fost constatate neconcordanţe semnificative între datele declarate de către contribuabilul verificat şi datele declarate de către partenerii acestuia. Totodată au fost transmise solicitări de control încrucişat către DGFP ale judeţelor în raza cărora îşi au sediul societăţile partenere respectiv Mureş, Gorj, Deva, Vâlcea.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 01.01.2008 – 31.08.2012, inculpatul Stănescu Iulică (decedat între timp) a înregistrat în actele contabile sau în alte documente legale ale societăţii cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului statului, respectiv a diminuării acestor obligaţii. Ilegalităţi similare au fost constatate şi în legătură cu societatea David International SRL, administrată de Stănescu Ileana, soţia inculpatului decedat.

În schemă au fost incluse şi alte 12 persoane, reprezentanţi ai unor societăţi care au derulat afaceri fictive cu cele două menţionate anterior. O parte dintre firmele implicate în tranzacţii erau inexistente.

Pedepsele pronunţate la Tribunalul Alba: – S. Ileana – 11 ani şi 6 luni de închisoare – B. Mihai (recidivist) – 12 ani şi 6 luni de închisoare – M. Luminiţa – 4 ani şi 6 luni de închisoare – R. Ion – 6 ani şi 9 luni de închisoare – M. Florin – 4 ani şi 9 luni de închisoare – M. Cristian (recidivist) – 8 ani şi 6 luni de închisoare – N. Andreea – achitat – V. Alberto (recidivist) – 9 ani de închisoare – S. Brânduşa – 6 ani de închisoare – G. Elena (recidivistă) – 7 ani şi 4 luni de închisoare – S. Lenuţa – 6 ani de închisoare – T. Bretian – 5 ani şi 6 luni de închisoare


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea