Actualitate
Statistici alarmante: 1 din 3 copii caută ajutor în urma agresiunilor la care a fost supus. Părinții riscă dosar penal
Statistici alarmante: numărul copiilor care cer ajutor ca urmare a agresiunilor este îngrijorător. În 2017, unul din trei copii a cerut consiliere psihologică în urma agresiunilor la care a fost supus (bullying). Acesta este anunțul făcut de Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului, la lansarea celei de-a patra ediții a campaniei naționale anti-bullying ”Clubul Prieteniei”, derulată de către Cartoon Network împreună cu Asociația Telefonul Copilului.
”Părinții copiilor agresivi pot risca dosar penal. Deși bullyingul nu este definit clar în lege, el poate fi încadrat la agresiune”, a avertizat Comisar șef de poliție RAMONA DABIJA, de la Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.
În perioada 2015-2017, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat un număr de 4.328 de cazuri de bullying. 54% dintre copii nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul la care au fost supuși, 24% au împărtășit cu prietenii sau colegii și doar 22% au vorbit cu părinții. Mai mult de jumătate dintre copiii care au apelat linia gratuită au fost fete (51.18%), 42.08% băieți și doar 6,74% au fost adulți, în special părinții celor agresați. În 62% dintre situații, copiii au semnalat că sunt expuși mai multor forme de bullying în același timp: fizic (îmbrâncire, deposedare de obiecte, lovire; verbal – insulte, umiliri, intimidări), relațional (zvonuri, situații stânjenitoare, bârfe, excluderi) și online (mesaje, filme, imagini cu conținut defăimător, jignitor, umilitor).
Principalele motive pentru care copiii au fost hărțuiți sunt aspectul fizic – 33,10%, statutul social -27,12%, interesele și pasiunile – 12,18%, situația scolară foarte bună – 8,21%, situația scolară mediocră – 7,55%, nevoile speciale sau dizabilitățile – 4,42%, etnia – 3,17%, religia – 2,14% și 2,11% orientarea sexuală.
„Anul trecut, unul din trei copii care a apelat Telefonul Copilului a solicitat consiliere psihologică pentru a gestiona abuzul de tip bullying. Acest fenomen dă măsura societății românesti de astăzi și a modelelor care sunt oferite copiilor. Și ne spune, totodată, că este cazul să acționăm în mod urgent. Părinții sunt cele mai importante repere ale copiilor în primii ani de dezvoltare, definitorii pentru configurația ulterioară a indivizilor. Formele de agresiune între membrii familiei, între aceștia și exterior, încurajează și validează atitudini și comportamente similare în rândul copiilor.
Modul tendențios în care se discută în casă, aparent nevinovat, despre vecini, prieteni, colegi, episoadele de confruntări verbale, umilințe din trafic, din autobuz și alte interacțiuni, violența domestică între parteneri stau toate, împreună și separat, la baza agresiunii de tip bullying. Copiii noștri nu pot fi altfel decât suntem noi. Avem o responsabilitate imensă să le oferim ancore sănătoase și să îi învățăm, prin exemplul propriu, empatia, respectul, toleranța și îmbrățișarea diferențelor”, a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului.
Cristina Neagu s-a alăturat proiectului și este ambasadoarea mesajului de prietenie în spotul campaniei:
“Mă bucur foarte mult să fiu parte din acest efort. Vreau să le transmit celor afectați de bullying că nu sunt singuri și că întotdeauna există un sprijin: părinții, prietenii, colegii sau Telefonul Copilului. De asemenea, vreau să îi încurajez să fie puternici, să aibă încredere în ei înșiși, să fie ei înșiși și să își accepte diferențele, indiferent de ceea ce aud în jurul lor”.
Proiectul Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului urmărește conștientizarea și prevenirea fenomenului, precum și identificarea acelor cazuri de tip bullying – violență verbală sau fizică, abuz emoțional, hărțuire și excludere – care au nevoie de sprijinul specialiștilor și pot beneficia de serviciile de consiliere oferite de către psihologi și asistenți sociali.
Copiii, victime sau colegii acestora, precum și părinții sunt încurajați să ceară sprijin la linia gratuită 116 111 sau să găsească sfaturi pe www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei.
Sursa: a1.ro

Actualitate
FOTO| Alba Iulia va avea un hotel dintr-un lanț INTERNAȚIONAL: Când va fi inaugurat Mercure Alba Iulia Cetate
Alba Iulia va avea un hotel dintr-un lanț INTERNAȚIONAL: Când va fi inaugurat Mercure Alba Iulia Cetate
Grupul hotelier Accor va deschide un nou hotel în România, la Alba Iulia. Noul proiect, Mercure Alba Iulia Cetate, va fi primul hotel din acest oraș afiliat unui lanț internațional și va fi inaugurat în al doilea trimestru din 2024.
Hotelul va funcționa în cadrul unui contract de franciză cu un investitor local, parte a grupului Dentotal, care a deschis deja două hoteluri în cadrul grupului: Mercure Bucharest City Center în 2014 și ibis Styles Bucharest City Center în 2020.
Amplasat la câteva minute de Cetate, hotelul din Alba Iulia va avea 112 camere și apartamente, dispuse pe trei etaje plus mansardă, un restaurant de 282 mp cu terasă exterioară, o sală de evenimente de 430 mp, un centru SPA, un loc de joacă pentru copii în interior și exterior și o parcare exterioară și interioară.
Platforma booking.com listează în prezent doar zece hoteluri în Alba Iulia. Orașul Unirii, situat în inima Transilvaniei, este vizitat anual de mii de turiști români și străini. În topul destinațiilor preferate de turiști se află Cetatea Albă Carolina.
Actualitate
Noutăți în trafic: Poliția testează o aplicație prin care află rapid ce mașină are RCA sau nu
Noutăți în trafic: Poliția testează o aplicație prin care află rapid ce mașină are RCA sau nu
Mădălin Roșu, președintele Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), a declarat în cursul zilei de luni, 23 mai, că Poliția Română testează în prezent o aplicație de mobil prin care ar putea fotografia și filma numerele de înmatriculare și ar putea afla, în câteva fracțiuni de secundă, conectându-se la baza de date AIDA cu polițele RCA, dacă o mașină este asigurată sau nu. Se estimează că folosirea aplicației va deveni operațională în acest an.
Poliţia a încercat deja aplicaţia din perspectiva fotografierii numărului de înmatriculare.
Preşedintele BAAR a oferit amănunte despre etapa testării acestei aplicaţii de către Poliţia Română, la cererea HotNews.ro.
„Aplicaţia a fost deja testată din perspectiva fotografierii numărului de înmatriculare. În câteva fracţiuni de secundă aplicaţia interoghează baza de date AIDA şi întoarce răspunsul dacă maşina este e asigurată sau nu.
Apoi poliţistul poate lua decizia să oprească maşina şi să verifice dacă într-adevăr are sau nu asigurare, pentru că se pot întâmpla cazuri în care maşina are asigurare, dar e făcută pe seria de şasiu – e în vederea înmatriculării – şi atunci numnărul de înamtriculare nu figurează, ci figurează şasiul. Se va rezolva în timp şi acest aspect.
Se lucrează în prezent şi la capacitatea de a filma a aplicaţiei. În momentul de faţă aplicaţia permite căutarea doar după fotografie. Acum se lucrează la testarea unei variante video, adică în timp ce poliţistul circulă cu maşina şi filmează, aplicaţia vede numărul şi semnalează dacă e asigurată sau nu.”, a comunicat luni pentru HotNews.ro Mădălin Roşu, preşedintele BAAR.
Preşedintele BAAR a mai adăugat că aplicaţia în sine este interconectată cu baza de date AIDA şi va fi disponibilă exclusiv pentru Poliţie.
„Aplicaţia va fi pusă pe aparate speciale, securizate ale Poliţiei, deci nu va fi la liber pentru toată lumea. Vom încerca să ducem aplicaţia mai departe, poate reusim să o integrăm cu camerele de CNAIR, să interconectăm cu sistemele radar.
Partea de fotografie funcţionează şi a şi fost testată de câteva misiuni ale unor echipaje de Poliţie în ţară. La partea video încă se lucrează. Anul acesta estimăm că se va da drumul la aplicaţie”, a mai adăugat preşedintele BAAR.
Sursa: adevarul.ro
Actualitate
OMS nu consideră că este nevoie de vaccin împotriva variolei maimuței
OMS nu consideră că este nevoie de vaccin împotriva variolei maimuței
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu crede că apariţia variolei maimuţelor în Europa şi America de Nord necesită vaccinări în masă ca măsură precum o bună igienă iar comportamentul sexual sigur va ajuta la controlul răspândirii acestuia, potrivit unui oficial, scrie Reuters.
Într-un interviu pentru Reuters, Richard Pebody, care conduce echipa care se ocupă de agenţi patogeni cu ameninţare ridicată din cadrul OMS Europa, a spus că rezervele de vaccinuri sunt relativ limitate, informează News.ro.
Măsurile imediate pentru controlarea focarului sunt depistarea contactului şi izolarea, a spus el, observând că nu este un virus care se răspândeşte foarte uşor şi nici nu a provocat până acum boli grave. „Nu ne aflăm în situaţia în care să trecem la răspândirea vaccinării populaţiilor”, a afirmat oficialul.
Comentariile sale au venit ca urmare a anunţului Centrului pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din SUA că este în curs de a elibera unele doze de vaccin Jynneos pentru utilizare în cazurile de variola maimuţelor.
Autorităţile de sănătate publică din Europa şi America de Nord investighează peste 100 de cazuri suspecte şi confirmate de infecţie virală în cel mai grav focar de virus din afara Africii. Pe acest continent este endemic de zeci de ani.
Oamenii de ştiinţă spun că nu sunt clar ce provoacă focarul şi încearcă să înţeleagă originea cazurilor şi dacă virusul a schimbat ceva. Nu există nicio dovadă că virusul a suferit mutaţii, a declarat luni un director executiv al agenţiei ONU.
Multe – dar nu toate – dintre persoanele care au fost diagnosticate cu variola maimuţelor au fost bărbaţi care au întreţinut relaţii sexuale cu bărbaţi.
-
Actualitateacum 21 de ore
FOTO VIDEO| Serbarea Narciselor de la Negrileasa 2022: Mii de oameni s-au bucurat de muzică, mâncare tradițională și parfumul vestitelor flori, într-un colț de Rai din Apuseni
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO| Admis cu 9,97 la Colegiul Militar din Alba Iulia, elevul fruntaș Flavius Taflan își reconfirmă statutul de elev de excepție: Premii la olimpiada de franceză și engleză
-
Actualitateacum 18 ore
Noi măsuri sociale pentru români: Ratele la bănci vor fi amânate, salariile bugetarilor, majorate și pensionarii vor primi bani în plus
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Bugetare participativă la Aiud: Cum funcționează, cine poate trimite propuneri și câte proiecte vor fi finanțate
-
Politică Administrațieacum 21 de ore
COMUNICAT DE PRESĂ| Beniamin Todosiu, deputat USR: „USR continuă lupta!”
-
Curier Județeanacum 5 ore
FOTO| Potopea Lukas de la C.S. V.Î.R.F Alba Iulia, medalie de aur la Campionatul Național al României la judo de la Sibiu
-
Ştirea zileiacum 9 ore
Angajările la stat, SUSPENDATE de la 1 iulie: Guvernul are în plan scăderea cheltuielilor bugetare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
FOTO| Crișan Ileana, din Teiuș, sărbătorită la vârsta venerabilă de 101 ani, cu o diplomă, flori și o „surpriză dulce”
-
Actualitateacum 8 ore
Carantină obligatorie pentru pacienții infectați cu variola maimuței: Care este prima țară care a introdus măsura
-
Curier Județeanacum 24 de ore
5 proiecte în valoare de peste 21 de milioane de lei depuse de primăria Cugir, prin PNRR: În ce vor fi investiți banii
-
Politică Administrațieacum 6 ore
Comunicat de presă| PSD Alba: Situația de la Spitalul Municipal Aiud putea fi soluționată de către conducerea unității medicale și a primăriei!
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| „Și mâinile mici pot salva vieți”: Elevii de la Liceul Sportiv din Alba Iulia au învățat noțiuni teoretice și practice de acordare a primului ajutor