Curier Județean
Starea pârtiilor la Arieșeni și Șureanu în perioada 23 februarie-1 martie: Sezonul continuă în condiții foarte bune
Starea pârtiilor la Arieșeni și Șureanu în perioada 23 februarie-1 martie: Sezonul continuă în condiții foarte bune. La Șureanu și Arieșeni zăpadă este încă din belșug, iar vremea rece care urmează este un semn și mai clar că sezonul va continua în cele mai bune condiții. Iarna continuă la fel de hotărât ca și până acum, cu ger și ninsori, asigurând o zăpadă remarcabil de bună pe pârtii.
- Domeniul Schiabil Şureanu
– Pârtii existente: 9 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2)
– Pârtii funcționale: 9 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2)
– Lungime totală a pârtiilor existente: 11 km
– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)
– Altitudine maximă: 2.010 m
– Tunuri de zăpadă: nu
– Webcam: http://schisureanu.ro/index.php/camere-live
– Nocturnă: nu
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: Vodafone
Evaluare generală: iarna continuă în forță pe Domeniul Schiabil Șureanu, unde iarna pare să își reintre rapid în drepturi, chiar acum, la final de februarie. Urmează zile de ger crunt, ceea ce nu poate fi decât o veste bună pentru turiști, care sunt conștienți că, astfel, zăpada va fi excelentă, iar drumul se va menține cât de cât practicabil. În concluzie, sezonul continuă cu succes pe pârtiile de la Șureanu, unde turiștii efectiv dau năvală în fiecare weekend, setoși de sălbăticia peisajului și de vastitatea domeniului schiabil. În tot acest scenariu pozitiv, trebuie să ne referim din nou la vechea problemă: drumul de la Oașa la pârtii, care vă va pune serios răbdarea la încercare. Pentru actualizări zilnice, intrați pe camerele web de pe site-ul www.schisureanu.ro
Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).
Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime, fiind accesibil pentru orice tip de mașină.
Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): drumul este insuficient deszăpezit, adică prezintă omăt gros, greu de trecut dacă nu veți avea lanțuri montate. Există gropi adânci, șleauri și șanțuri pe drum, iar dacă nu veți monta lanțurile cel puțin începând cu Luncile Prigoanei, nu veți avea nici o șansă să urcați la pârtii. Recomandăm prudență.
Pârtii și instalații de cablu: sunt funcționale toate cele 9 pârtii și toate instalațiile de cablu (1 telescaun și 2 teleschiuri). Pârtiile sunt bătătorite zilnic, așadar puteți spera, în fiecare dimineață, la linii perfecte de ratrack. Zăpada se prezintă remarcabil și va continua să rămână la fel, mai ales datorită gerului care va urma. În zonele de off-piste, omătul este arhisuficient. De asemenea, în cazul în care viscolul va fi prea puternic, telescaunul va fi oprit.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 23 februarie – 1 martie 2018, ger năprasnic și ninsori slabe. Practic, vom asista la un soi de manifestare extremă a iernii, la final de februarie, cu temperaturi de până la -20 grade Celsius. O problemă va fi vizibilitatea pe pârtii, care poate fi redusă datorită coborârii norilor pe munte.
Servicii turistice: școală de schi & snowboard pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil.
Sfaturi de buzunar:
– nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul.
– faceți acasă o probă de montare a lanțurilor.
– evitați vitezele mari pe pârtii, dacă nu știți să schiați în siguranță.
- Arieşeni (Vârtop)
– Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Pârtii funcționale: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Lungime totală: 2 km
– Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)
– Altitudine maximă: 1.400 m
– Tunuri de zăpadă: da
– Webcam: http://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-1-466.html
– Nocturnă: da
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: toate rețelele
Evaluare generală: există, la Arieșeni, la fel de multe motive – ca și la Șureanu – ca să ne bucurăm de iarnă. Zăpada e din abundență pe pârtii, serviciile turistice sunt în plină desfășurare, iar vremea se anunță de-a dreptul polară, la acest final de iarnă. Condițiile de schi și snowboarding sunt, așadar, mai mult decât bune în vechea, dar activa stațiune Arieșeni.
Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.
Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.
Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: pârtiile se prezintă excelent, la acest final de februarie, așa cum de altfel ar fi fost firesc să fie și în sezoanele trecute, când știm cu toții că zăpada se lăsa așteptată. Stratul de omăt este suficient și are o textură perfectă pentru sporturile de iarnă, iar instalațiile funcționează în fiecare zi a săptămânii (inclusiv nocturna). Pentru actualizări zilnice, urmăriți camera web de la baza pârtiilor.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 23 februarie – 1 martie 2018, o răcire puternică, putând-vă crea senzația că iarna abia acum începe. Gerul se va instala cu putere începând de sâmbătă, urmând să rămână pe toată perioada menționată mai sus. Va ninge slab marți sau miercuri. În general, temperaturile se vor încadra între -17 și 5 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată.
Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.
Sfaturi de buzunar:
– evitați teribilismul și vitezele mari pe pârtie.
– nu consumați alcool înainte de a schia.
sursa: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu
Curier Județean
Rețeaua de canalizare din comuna Săsciori va fi extinsă: Peste 25 de milioane de lei prin programul „Anghel Saligny”
Rețeaua de canalizare din comuna Săsciori va fi extinsă: Peste 25 de milioane de lei prin programul „Anghel Saligny”
49 de contracte, în valoare totală de 628.923.186,32 de lei, au fost semnate la sediul MDLPA, împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor. Acestea urmăresc reabilitarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare, modernizarea stațiilor de epurare și construirea de poduri.
Printre acestea se numără și proiectul „Reţea de canalizare în Laz, Sebeşel, Săsciori, Răchita, Colonie, comuna Săsciori, judeţul Alba”, în valoare de 25.327.237.87 lei.
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.
În comuna Săsciori s-a realizat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, un sistem centralizat de colectare și tratare ale apelor uzate menajere, la care sunt racordate circa 60 la sută dintre gospodării, în localitățile Sebeșel și Săsciori.
Din motive obiective, nu au fost branșate, însă, la rețeaua de canalizare locuințele de pe DN 67C din localitatea Sebeșel și dezvoltări ulterioare; locuințele de pe DN 67C din localitatea Săsciori și dezvoltări ulterioare; locuințele din localitatea Laz, în totalitate (DN 67C și străzile adiacente);locuințele și blocurile cartierului Colonie, din localitatea Săsciori, respectiv locuințele din localitatea Răchita, în totalitate.
Varianta aleasă presupune colectarea apelor uzate menajere din zonele rămase necanalizate ale comunei Săsciori și deversarea acestora în rețeaua de canalizare existentă în comună, cu tratarea acestora în stația de epurare Sebeșel.
Curier Județean
Numărul turiștilor care au vizitat Alba, în creștere, în iulie: Care este ponderea turiștilor străini și durata medie a sejurului
Numărul turiștilor care au vizitat Alba, în creștere, în iulie: Care este ponderea turiștilor străini și durata medie a sejurului
În luna iulie 2023, în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 32.436 turiști, majoritatea au fost cazați în hoteluri (32,4%), pensiuni agroturistice (28,0%), apartamente și camere de închiriat (16,0%), pensiuni turistice (13,9%), înregistrându-se o crestere cu 7.482 persoane (+30,0%) faţă de luna anterioară si crestere cu 1.334 persoane (+4,3%) faţă de luna corespunzatoare din anul 2022.
Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat) înregistrat în iulie 2023 a fost de 62982, mai mult cu 15675 innoptari (+33,1%) faţă de luna anterioara si cu 1400 innoptari (+2,3%) faţă de luna iulie 2022. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această lună a fost de 1,94 zile, fata de 1,98 zile cu cea înregistrată în iulie 2022.
În iulie 2023, turiştii români deţin o pondere de 87,1% din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul județului Alba (28247 persoane), iar turiştii străini (4189 persoane) si reprezintă 12,9%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna iulie 2023 a fost de 27,8%, mai mare atat fata de luna anterioară (23,4%) cat si fata de indicele inregistrat in luna corespunzatoare din anul anterior (30,0%), pe ţară înregistrându-se un indice de 39,8%.
În perioada ianuarie-iulie 2023 în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat):
– au fost cazaţi 134624 turişti, înregistrându-se o crestere cu 15,6% faţă de perioada corespunzatoare din anul 2022; turiştii români deţin o pondere de 89,4% din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul județului Alba (120363 persoane), iar turiştii străini (14261 persoane) si reprezintă 10,6%;
– numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat) a fost de 247655, mai mult cu 15,3% faţă de perioada similara din anul 2022;
– durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă fiind de 1,84 zile.
Curier Județean
Rata șomajului, în Alba, în iulie, peste media națională: Topul localităților cu cei mai mulți oameni fără loc de muncă
Rata șomajului, în Alba, în iulie, peste media națională: Topul localităților cu cei mai mulți oameni fără loc de muncă
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iulie 2023 în judeţul Alba a fost de 5431 persoane, în crestere cu 48 persoane (+0,9%) comparativ cu luna anterioara și cu 850 persoane (+18,6%) comparativ cu luna iulie 2022. Femeile reprezentau la această dată 50,3% din numărul total al şomerilor ( 2731 femei), iar barbatii, 49,7% ( 2700 barbati).
Structura după nivelul de instruire arată că 71,2% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 24,9% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 3,9% persoane cu studii superioare.
Din numărul total al șomerilor, 74,2% sunt şomeri neindemnizati (4030 persoane), în timp ce numărul şomerilor aflati in plata a fost de 1401 persoane, din care 5 persoane au primit ajutor de șomaj 50% – absolvenți.
Din totalul de 5431 someri, 1732 someri (31,9%) sunt in mediul urban si 3699 (68,1%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a crescut cu 5,6% in mediul urban si a scazut cu cu 1,2% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Municipiul Alba Iulia (384 persoane), urmat de Blaj (316 persoane), Câmpeni (187 persoane), (176 persoane) și Sebeș (179 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (400 persoane), Cetatea de Balta (334 persoane), Sona (171 persoane), Rosia Montana (166 persoane), Scărişoara (148 persoane), Craciunelu de Jos (141 persoane), Ighiu (127 persoane), Bistra si Sasciori (104 persoane), Calnic (101 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Ceru Bacainti (2 persoana), Bucerdea Granoasa si Ocolis si (3 persoane), Dostat, Intregalde si Stremt (5 persoane), Mogos ( 6 persoane), Livezile (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna iulie 2023 a fost de 2,4% ( 2,4% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (2,6%) si Abrud (2,6%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Teius (0,7%), Alba Iulia (0,8%) si Sebeș (0,9%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,1%), Cetatea de Balta (17,6%), Albac (17,4%), Jidvei (12%), Vadu Motilor (11,5%), Garda de Sus (11%), Craciunelu de Jos (10,6%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,2%), Stremt, (0,3), Dostat (0,8%), Metes (0,9%).
Rata şomajului a fost în luna iulie 2023 de 3,6% (3,6% în iunie 2023 și 3,0% în iulie 2022), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (2,9%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,9% (3,9% in luna anterioara si 3,2% in luna iulie 2022), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,3% în iunie 2023 și 2,9% în iulie 2022). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna iulie 2023 pe locul 26 în ierarhia județelor ordonate crescător.
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Sportacum 12 ore
Sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – Industria Galda, derby “de Alba”! Mâine, Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița și deplasare pentru CSU Alba Iulia
-
Ştirea zileiacum 15 ore
FOTO| Șapte persoane, bănuite de trafic de droguri, arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma unor percheziții în Hunedoara. BCCO Alba Iulia a participat la destructurarea rețelei
-
Ştirea zileiacum 14 ore
UPDATE | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Adolescentă de 18 ani, lovită de o șoferiță pe trecerea de pietoni, pe Calea Moților
-
Ştirea zileiacum 8 ore
FOTO| O femeie însărcinată, din Alba, a falsificat o rețetă pentru a-și procura medicamente pentru avort, deși sarcina era prea avansată: Întreruperea la cerere în afara instituțiilor medicale și asistenței specializate poate produce tragedii
-
Sportacum 15 ore
Sâmbătă se inaugurează Sala Polivalentă din Blaj! Spectacol voleibalistic de gală, duel Volei Alba Blaj – CSM Lugoj pentru Supercupa României